Victor Ponta: Nu am mai vorbit cu preşedintele de la accidentul din Muntenegru

0

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la RTV, că nu a mai vorbit cu preşedintele de la data accidentului din Muntenegru, din a doua jumătate a lunii iunie, moment în care „Băsescu s-a folosit de moartea unor oameni pentru o minciună politică”.

„Eu nu am mai vorbit cu preşedintele Băsescu. Data e foarte sigură, de la accidentul din Muntenegru. Preşedintele s-a dus atunci, a treia sau a patra zi, s-a dus la televizor… Nu faptul că a minţit: domne’ ştiu că am (informaţia despre tragedia din Muntenegru – n.r.) de la şapte fără cinci, ci faptul că a folosit moartea unor oameni pentru o minciună politică. Eu am cerut tuturor instituţiilor statului să-mi comunice oficial şi mi-au comunicat oficial, servicii de informaţii, Ministerul de Externe, la ce oră fiecare om, fie ambasadorul nostru, fie din România, a aflat. Primul care a aflat a fost la opt şi douăzeci, deci la o oră şi jumătate de când zicea preşedintele că ştie. Faptul că preşedintele a minţit, că minte des, nu e asta problema, dar faptul că a minţit legat de moartea unor oameni mi s-a părut chiar şi pentru Băsescu, şi aici nu mai folosesc preşedintele, mai mult decât e acceptabil. Din acel moment şi până în această seară nici nu am mai vorbit şi nici nu intenţionez”, a spus premierul.

Victor Ponta a subliniat că îşi doreşte în continuare o colaboare interinstituţională Guvern-Preşedinţie-Parlament, dar că îi vine foarte greu să vorbească la telefon cu un om care a minţit la televizor ”pe o tragedie cumplită”.

„Sigur, o să fie momente oficiale, eu vreau în continuare instituţia Guvernului să colaboreze cu celelalte instituţii – Parlament, Preşedinţie – dar cu un om care minte la televizor pe moartea unor oameni, o tragedie cumplită… Mi-e foarte greu să vorbesc la telefon cu un asemenea om. (…) Asta nu înseamnă că nu ne îndeplinim atribuţiile. Astăzi (marţi – nr.), am contrasemnat o mulţime de Decrete ale preşedintelui, pentru că aşa spune legea”, a mai spus premierul.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.