CAB a decis respingerea cererii lui George Becali de întrerupere a pedepsei pentru trei luni

0

Curtea de Apel Bucureşti a decis miercuri respingerea cererii lui George Becali de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea pentru trei luni.

 Magistraţii CAB au respins recursul omului de afaceri la decizia prin care Tribunalul Bucureşti a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea primite de patronul FC Steaua.

Becali a susţinut că vrea să i se întrerupă executarea pedepsei pentru a putea rezolva situaţia financiară la zece firme pe care le deţine.

Pe 4 iunie, George Becali a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în dosarul „Valiza”, el având la activ alte două condamnări de doi ani, respectiv trei ani, în dosarul schimbului de terenuri cu MApN şi dosarul privind sechestrarea de persoane.

Ulterior, Becali a cerut Tribunalului Bucureşti contopirea celor trei condamnări, instanţa a fost de acord, însă a adăugat un spor de pedeapsă de şase luni, astfel încât el are de executat trei ani şi şase luni de detenţie.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.