Programul de distribuire a pensiilor a fost decalat cu o zi, ca urmare a Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului

0

Compania Naţională Poşta Română informează că programul de distribuire privind achitarea drepturilor de protecţie socială din sistemul public de pensii, a asigurărilor sociale de stat, IOVR, agricultori şi pensii militare va fi decalat cu o zi, deoarece, conform prevederilor legale, joi, 15 august, este declarată zi nelucrătoare.

Programul prestabilit de achitare a tuturor drepturilor băneşti va continua în data de 16 august, când va fi posibilă şi achitarea mandatelor de plată avizate, ai căror beneficiari nu au fost găsiţi la domiciliu în data de 14 august, se arată într-un comunicat al Poştei Române, remis miercuri.

În conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora ziua de 15 august – Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului – este declarată zi de sărbătoare legală, toate oficiile poştale şi subunităţile subordonate acestora vor fi închise. Ca urmare, este posibil ca toate trimiterile poştale prezentate în zilele de 13 şi 14 august să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.