Cerul din Bozioru, o poartă între lumea reală şi cea a sfinţilor

0

Nu mai este niciun secret pentru nimeni că ţara noastră a fost înzestrată de când lumea şi pământul cu cele mai diverse locuri pline de spectaculos şi mister, de o frumuseţe care îţi taie respiraţia, în care natura a creat parcă cea mai desăvârşită operă de artă a sa, aici, în România noastră.

 Pământul, aerul, apa, toate sunt ca nicăieri în altă parte, spun turiştii care poposesc la noi, fie întâmplător, fie special să se convingă pe propria piele de „Raiul de pe pământ”. Aşa se face că o comună din Buzău, aparent oarecare, pe numele ei Bozioru, este recunoscută în întreaga lume pentru cerul de un albastru cum nu se mai vede niciunde.

Ecaterina Pop

  •  „Cerul straniu” – fenomen inexplicabil ştiinţific

Zona despre care se vorbeşte în acest articol este o zonă sihastră, departe de agitaţia lumii normale, poate acesta este un motiv pentru care cerul este mai intens ca oriunde în altă parte a lumii. Zona cuprinde comuna Bozioru, în componenţa căreia se află satul Fisici şi cătunul Nucu, o regiune care se întinde pe culmi străvechi, unde straturile geologice sunt ridicate aproape pe verticală, pe culmi sălbatice şi greu de parcurs. În această zonă trăiesc foarte puţini oameni, iar urşii sunt la ei acasă.

„Cerul straniu” de la Bozioru, aşa cum este cunoscut de toată lumea, îşi trage acest „neobişnuit” dintr-o frumuseţe care-ţi taie respiraţia, cum numai în poveştile cu Făt Frumos mai apare. Comuna buzoiană a devenit recunoscută pe plan mondial pentru acest fenomen inexplicabil de lumea ştiinţifică, fenomen ce se caracterizează prin existenţa cupolei cereşti de o claritate neverosimilă.

Culorile cupolei cereşti la Bozioru sunt de un albastru intens şi incredibil, cu o sclipire şi intensitate ce nu poate fi descrisă prin cuvinte. Oamenii de ştinţă sunt singurii care au putut măsura frumuseţea aceasta cerească, prin grade Kelvin, care pe cerul de la Bozioru măsoară valoarea de peste 23.000. Incredibil chiar şi pentru oamenii ştiinţei, ei nu-şi pot explica ce se poate întâmpla cu cerul de la Bozioru, întrucât albastrul cerului abia depăşeşte valoarea de 16.000 de grade Kelvin deasupra marilor oraşe.

Această diferenţă este imensă şi atrage foarte multe semne de întrebare, deopotrivă pentru oamenii de ştiinţă, dar poate mai mult pentru cei ai locului care cred că zona este sacră şi de aceea vortexurile şi spiralele care se formează aici pe albastrul cerului crează o poartă între lumea reală şi cea de dincolo de cer, lumea sfinţilor şi a îngerilor.

La Bozioru, cerul capătă nuanţe atât de profunde, încât îţi ia ochii, la propriu. Cu cât te uiţi mai mult spre cerul azuriu, cu atât senzaţia este emoţionantă şi simţi că infinitul te absoarbe. Este ca o vrajă, în jur nu mai auzi nimic, iar pupilele ochilor se dilată. Sătenii spun că senzaţia aceasta este dată de faptul că acolo se deschid porţile energetice ale Universului şi toată fiinţa umană devine un spirit.

Acest lucru este confirmat de către cercetătorul Vasile Rudan, care spune că testele senzoriale au rezultate maxime în momentul când cerul capătă intensitatea de 23.000 de grade Kelvin. Profesorul Rudan a coordonat în anii ’80 un grup de copii pentru a le testa aptitudinile extrasenzoriale. Copiii nu conştientizau ceea ce se întâmplă, crezând că participă la nişte jocuri copilăreşti normale. Astfel că ei au fost împărţiţi pe grupe, aşezaţi pe diferite culmi din zonă şi li s-a spus să transmită diferite informaţii, de la o grupă la alta, prin puterea gândului.

 Când cerul de la Bozioru atingea intensitatea maximă de 23.000 de grade Kelvin, transmisiile telepatice aveau o mare acurateţe. Mai mult de atât, în cadrul acelui experiment, ei au putut indica cu precizie, tot cu ajutorul percepţiei extrasenzoriale, locurile unde se află vestigii antice. Acest lucru a uimit arheologii care se aflau la faţa locului chemaţi să ia parte la acel experiment, care s-au întrebat de unde veneau aceste informaţii până la urmă, oare pământul le dezvăluia tainele sale?

 

  •  Înscris pe lista fenomenelor unice în lume

 Fenomenele ciudate care au loc aici în zonă, au fost completate şi de alte întâmplări. Dispariţia unor persoane care fie au dispărut complet şi nimeni nu i-a mai văzut de atunci, sau, mai mult de atât, alţii au dispărut dintr-un loc şi au reapărut într-altul după un timp, dar fără să-şi aducă aminte de absolut nimic din cele întâmplate, de parcă „ceva” i-ar fi teleportat. Alte întâmplări de natură ciudată au fost apariţia aici în zonă a unor farfurii zburătoare, defectarea inexplicabilă a aparaturii electronice.

Aceste întâmplări legate de dispariţia persoanelor au făcut ca la Bozioru să aibă loc adevărate studii ştiinţifice. S-au făcut teste paranormale, ale căror rezultate au fost publicate în Enciclopedia Fenomenelor Paranormale, al lui Brian Inglis.

Cupola cerului de un albastru şi o claritate neverosimilă încă contrariază lumea ştiinţifică. Pentru simplii turişti este un fenomen care merită văzut, dincolo de neînţelegerea lui. Cerul de la Bozioru a fost înscris pe lista fenomenelor unice în lume.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.