Pompierii bucureşteni marchează sâmbătă 169 de ani de atestare documentară

0

Pompierii bucureşteni vor marca sâmbătă, 17 august,  aniversarea a 169 de ani de atestare documentară printr-o festivitate care va avea loc la Detaşamentul de Pompieri Mihai Vodă din strada Elie Radu nr.2.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti, cu acest prilej, membrii familiei regale vor oferi în mod onorific Drapelul de Luptă şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti, o reproducere a activităţilor specifice evenimentului din 10 mai 1933, atunci când regele Carol al II-lea a conferit Drapelul de Luptă Companiei de Pompieri Bucureşti.

”La acest eveniment vom retrăi momentele istorice ale secolului XIX, prin trecerea în revistă a ţinutelor militare din dotarea pompierilor, a tehnicii de intervenţie utilizate pentru stingerea incendiilor şi a tablourilor de colecţie din cadrul celei mai vechi subunităţi de pompieri din Capitală”, precizează sursa citată.

La eveniment sunt aşteptaţi să participe membrii familiei regale, conducerea Ministerului Afacerilor Interne, primarul general al municipiului Bucureşti, prefectul municipiului Bucureşti, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi alţi invitaţi de seamă.

Totodată, sâmbătă, între orele 9,00 – 19,00, toate subunităţile de pompieri vor putea fi vizitate de bucureşteni.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.