Egipt: Hollande şi Merkel cer o „coordonare europeană” urgentă

0

Preşedintele Franţei François Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au cerut vineri ‘o coordonare urgentă la nivel european’ cu privire la criza din Egipt, a anunţat vineri preşedinţia franceză, relatează AFP.

Cei doi lideri europeni, care au purtat o convorbire telefonică, au cerut ‘încetarea imediată a violenţelor’, potrivit unui comunicat al preşedinţiei franceze. Ei au ‘cerut de asemenea o coordonare urgentă la nivel european. /Holland şi Merkel/ doresc ca miniştrii de externe din Uniunea Europeană /UE/ să poată să se reunească rapid săptămâna viitoare pentru a analiza cooperarea între UE şi Egipt’ şi pentru a elabora răspunsuri comune.

Ei au îndemnat totodată la ‘revenirea la dialog între egipteni. Egiptul trebuie să regăsească cât mai curând cursul vieţii sale democratice’, se adaugă în comunicat.

Reprezentanţii celor 28 de state membre UE se vor reuni luni la Bruxelles pentru a analiza situaţia din Egipt, unde violenţele s-au soldat cu aproximativ 600 de morţi, a anunţat mai devreme vineri Serviciul de acţiune externă al şefului diplomaţiei europene, Catherine Ashton.

Francois Hollande urmează să aibă şi o convorbire cu premierul britanic David Cameron, în jurul 16.30 GMT, axată pe criza din Egipt.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.