Ponta: Miercuri se încheie procedura de desemnare a propunerilor pentru judecătorii CEDO

0

Premierul Victor Ponta a declarat la Suceava că, miercuri, 21 august, în şedinţa de Guvern, se va adopta o hotărâre privind cele trei nume pentru CEDO, care vor fi transmise.

”Am vorbit cu ministrul Justiţiei Cazanciuc mi-a spus că va da un comunicat de presă în care anunţă că s-a primit de la CEDO o adresă referitoare la una dintre cele trei propuneri referitoare la o doamnă de la Sibiu, îmi cer scuze nu ştiu numele. Decizia Ministerului Justiţiei este de a înlocui acel candidat cu cel aflat pe lista suplimentară, domnul Panţîru, dacă nu mă înşel, era supleant. Miercuri adoptăm în şedinţa de Guvern cele trei nume, probabil că vă gândiţi la doamna Motoc, domnul Panţîru şi mai era încă un profesor, dacă nu mă înşel de la Cluj. Cei trei pleacă miercuri spre Strasbourg. În ceea ce-l priveşte pe Panţîru, nu cred că vor exista niciun fel de obiecţiuni. Deci miercuri se închide această procedură”, a spus Ponta.

Ministerul Justiţiei a transmis Guvernului un Memorandum cu propunerea pentru modificarea listei de candidaturi înaintate Consiliului Europei pentru desemnarea unui judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în sensul retragerii candidaturii Biancăi Guţan şi înlocuirii cu Tudor Panţîru, aflat pe lista de rezervă, a informat, vineri, un comunicat al MJ.

Potrivit acestuia, decizia a fost luată în urma primirii de către partea română a avizului Grupului consultativ de experţi pentru evaluarea listei naţionale de propuneri pentru ocuparea funcţiei de judecător la CEDO cu privire la candidaţii propuşi de România. 

„Astfel, Grupul consultativ a apreciat că doi candidaţi (Iulia Antonella Motoc şi Florin Streteanu) îndeplinesc condiţiile impuse de art. 21 alin. 1 din Convenţie, în timp ce un al treilea candidat (Bianca Andrada Guţan) nu îndeplineşte aceste condiţii”, se arată în comunicatul MJ.

Guvernul a aprobat, în 19 iunie, lista care cuprinde cei trei candidaţi pentru funcţia de judecător la CEDO.

„Guvernul a aprobat un memorandum care conţine propunerile României pentru funcţia de judecător la CEDO. Aceste propuneri, în ordine alfabetică, sunt: Bianca Andrada Guţan, Iulia Antonella Motoc şi Florin Streteanu. Propunerea de rezervă este Tudor Panţîru”, informa atunci Executivul.

Ministerul Justiţiei anunţa pe 14 iunie că Bianca Guţan, Iulia Motoc şi Florin Streteanu se află pe lista de propuneri pentru funcţia de judecător la CEDO, iar pe lista de rezervă a fost selecţionat Tudor Panţîru.

Judecătorul român la CEDO va fi ales de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei dintre cei trei candidaţi propuşi de Guvernul României.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.