Ministrul libian de interne şi-a prezentat demisia

0

Ministrul de interne al Libiei, Mohamed Khalifa Al-Sheikh, şi-a prezentat duminică demisia în urma neînţelegerilor cu primul ministru Ali Zeidan, informează Reuters şi AFP, citând responsabili de la biroul primului ministru şi membri ai Parlamentului.

Khalifa Al-Sheikh şi-a dat demisia în semn de protest faţă de ceea ce a numit drept interferenţa guvernului şi parlamentului în activitatea sa, a precizat pentru Reuters Al Sharif al Wafi, membru al Congresului general naţional libian.

Ministrul demisionar s-a plâns între altele că nu dispune de ajutor financiar şi moral în aplicarea programului său de reforme, a menţionat pentru AFP un alt deputat.

Un responsabil de la biroul premierului Zeidan a confirmat primirea demisiei, dar nu a dat alte detalii.

O sursă a cabinetului a indicat pentru agenţia de presă Lana că vicepremierul Sadik Abdelkrim va asigura interimatul ca ministru de interne, până la numirea unui nou ministru.

După revolta din 2011 ce a răsturnat regimul lui Muammar Gaddafi, insecuritatea şi violenţele rămân la ordinea zilei în Libia, unde noile autorităţi nu au reuşit încă să formeze forţe regulate de poliţie şi militare.

Sâmbătă, o explozie de mică intensitate a avut loc la Consulatul Egiptului din oraşul libian Benghazi, provocând spargerea geamurilor reprezentanţei egiptene şi ale clădirilor din vecinătate. La 10 august, o persoană a murit şi două au fost rănite de gloanţe după tiruri trase de un grup de bărbaţi înarmaţi într-un parc de distracţii din Tripoli. La 11 septembrie 2012, un grup de islamişti a lansat un atac împotriva consulatului american de la Benghazi, în cursul căruia au fost ucişi ambasadorul Statelor Unite şi trei alţi americani.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.