Rusia atenţionează Ucraina în legătură cu semnarea unui acord „sinucigaş” cu Uniunea Europeană

0

Rusia a atenţionat duminică Ucraina cu privire la faptul că, în cazul în care aceasta va semna un acord de asociere ‘sinucigaş’ cu Uniunea Europeană /UE/, Moscova îşi va înăspri controalele vizând mărfurile ucrainene la frontiera dintre cele două ţări, aflate într-un conflict cu motivaţie politică, potrivit AFP.

Patronatul ucrainean a relevat miercuri că mărfuri ucrainene întâmpină dificultăţi la trecerea frontierei cu Rusia, iar premierul ucrainean a legat aceste probleme de refuzul Kievului de a se integra în Uniunea Vamală cu Rusia, Kazahstan şi Belarus, structură aflată sub patronajul Moscovei. ‘Serviciile vamale ruseşti au luat măsuri preventive /…/ pentru situaţia în care Ucraina va semna un acord de asociere cu UE’, a declarat Serghei Glaziev, consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin, citat de RIA Novosti. ‘Pentru moment, nu am tras concluzii ferme, însă, din precauţie, ne pregătim să întărim controalele vamale, în cazul în care Ucraina va face pasul sinucigaş să semneze acordul de asociere cu UE’, a mai spus Glaziev.

Premierul rus Dmitri Medvedev şi omologul său ucrainean Nikolai Azarov au convenit, în timpul unei discuţii telefonice purtate duminică, asupra faptului că este ‘indispensabil să fie rezolvate de o manieră constructivă’ problemele comercial-economice apărute în ultimul timp, se spune într-un comunicat al guvernului rus. Autorităţile ruse neagă că ar fi declanşat un ‘război comercial’ din raţiuni politice împotriva vecinului ucrainean.

Ucraina, fostă republică sovietică vecină UE, oscilează din 1991, de când a devenit independentă, între Rusia şi Occident. Relaţiile dintre Kiev şi UE s-au degradat considerabil după încarcerarea, în 2011, a fostului premier, opozanta Iulia Timoşenko, care ispăşeşte o pedeapsă de 7 ani închisoare, condamnare denunţată de UE ca fiind ‘persecuţie politică’. Semnarea unui acord de asociere între UE şi Ucraina este respinsă în continuare din cauza ‘dosarului Timoşenko’.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.