UNHCR: aproape două milioane de refugiaţi sirieni

0

Numărul refugiaţilor sirieni a ajuns la aproape două milioane, dintre care două treimi se află în Liban şi Iordania, potrivit ultimului raport al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi /UHCR/, citat de AFP.

În timp ce războiul din Siria nu mai conteneşte, numărul de persoane care au părăsit ţara, înregistrate de către UNHCR sau care aşteaptă să fie înregistrate, se ridica la jumătatea lunii august la 1.911.282, dintre care 684.219 în Liban, indică documentul organizaţiei.

Pe locul al doilea ca număr de refugiaţi sirieni se situează Iordania /516.449/, urmată de Turcia /434.567/, Irak /154.935/, Egipt /107.112/ şi ţările din Maghreb /14.000/.

UNHCR precizează că 79 % din refugiaţii sirieni trăiesc în afara taberelor în regiuni urbane. Pentru realizarea misiunii sale în cadrul unui plan regional privind afluxul de refugiaţi, UNHCR afirmă că are nevoie de 1,85 miliarde de dolari.

Printre altele, peste patru milioane de sirieni sunt strămutaţi în interiorul graniţelor ţării, cu o populaţie de 23 milioane de locuitori.

După 28 de luni de război şi peste 100.000 de morţi, aproape un sirian din patru s-a refugiat din cauza luptelor.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.