Captură-record de peste 250 de arme de foc la New York

0

Poliţia din New York a capturat peste 250 de arme de foc ilegale şi a inculpat 19 persoane pentru trafic, a anunţat luni primarul oraşului, vorbind despre o captură-record, transmite AFP.

Este vorba despre ‘cea mai mare confiscare de arme ilegale din istoria oraşului’, realizată în urma unei mari anchete sub acoperire, a apreciat într-un comunicat primarul Michael Bloomberg, un opozant notoriu al armelor de foc.

Această captură de 254 de arme, ce merg de la un simplu pistol la mitraliere automate, ‘a salvat vieţi’, a remarcat cu mulţumire edilul, a cărui politică de control şi percheziţionări corporale spontane a fost catalogată recent drept neconstituţională. ‘New York-ul este cel mai sigur dintre marile oraşe din ţară’, a adăugat Bloomberg, care pledează pentru legi mai severe asupra armelor.

‘Dar an după an, arme ilegale ajung în număr mare în oraşul nostru, provenite din alte state care nu au o legislaţie elementară care să împiedice ca aceste arme să ajungă pe mâini criminale’, a subliniat el. Armele confiscate sunt originare din state din sud-estul SUA – Carolina de Sud şi Carolina de Nord. Niciun permis nu este solicitat pentru a cumpăra o puşcă sau o puşcă de vânătoare în aceste state, iar în Carolina de Sud nu este cerut permis nici pentru pistoale. Nici vânzările de arme de asalt nu sunt limitate în aceste state.

Printre cele 19 persoane inculpate, trei se aflau deja în detenţie din alte motive. Ceilalţi au fost arestaţi începând cu 2 august la New York, în Carolina de Nord şi de Sud. Bloomberg, care a făcut apel împotriva deciziei justiţiei de la 12 august asupra neconstituţionalităţii legii sale, a precizat că unul dintre suspecţii reţinuţi îşi exprimase telefonic teama de a fi percheziţionat. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.