DNA: Iordache susţine că a perceput ca şantaj solicitarea lui Silaghi privind efectuarea de curse aeriene

0

Omul de afaceri Nelu Iordache le-a declarat procurorilor anticorupţie că a perceput ca pe un şantaj solicitarea lui Ovidiu Silaghi, ministru al Transporturilor la acea dată, privind efectuarea unor curse aeriene care să lege oraşul Satu Mare de Europa, pentru a susţine campania electorală la şefia consiliului judeţean a finului liberalului, potrivit referatului DNA în cazul deputatului PNL care este acuzat de trafic de influenţă.

„În urma discuţiilor pe care le-am avut la acel moment cu ministrul Silaghi, a rezultat că pentru a avea linişte în ceea ce priveşte efectuarea plăţilor către R SRL (Romstrade – n.r.) de către CNADNR trebuia să deschid rute aviatice noi cu firma B A T A SA, care să lege oraşul Satu Mare de Europa. Mi-a spus atunci că acest lucru îi este necesar pentru că finul lui, al cărui nume nu mi-l amintesc la acest moment, candida la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare. Din câte îmi amintesc, ulterior, a şi obţinut această funcţie. Personal am perceput această solicitare ca un şantaj şi o cumpărare a liniştii în ceea ce priveşte încasarea banilor de la CNADNR, deoarece încă de la început ştiam că efectuarea unor curse de la Satu Mare îmi va aduce o pierdere majoră lunară. Cu toate acestea, am fost de acord pentru că nu aveam ce să fac”, ar fi declarat Nelu Iordache procurorilor, conform referatului DNA.

Omul de afaceri ar fi susţinut că, după ce i-a spus lui Silaghi că este de acord cu aceste noi rute, acesta l-a contactat telefonic pe finul său şi i-a comunicat ce a discutat. Ulterior, conform referatului, Nelu Iordache a avut o întâlnire cu finul ministrului.

„La întoarcerea în Bucureşti i-am solicitat lui G.R. să-mi facă un calcul cu costurile implicate de deschiderea noilor rute impuse de Silaghi Ovidiu şi astfel am constatat în urma analizei pe care acesta mi-a pus-o la dispoziţie că reieşea o pierde lunară de aproximativ 250.000 euro”, ar mai fi spus Iordache.

Tot el, ar fi explicat că i-a fost adus la cunoştinţă de anumite persoane din CNADNR că toate plăţile către executanţi se efectuau „numai cu acordul verbal al noului ministru, Ovidiu Silaghi”, motiv pentru care i-a solicitat lui Ş. R. – V. să îi înlesnească o întrevedere cu noul ministru, întâlnire care a avut loc în mai 2012 la Satu Mare şi în cadrul căreia, în schimbul asigurării efectuării plăţilor la termen, ministrul Silaghi i-a solicitat să efectueze curse care să lege oraşul Satu Mare de Europa pentru a susţine campania electorală a finului său.

Procurorii susţin că, în cadrul unei conferinţe de presă din 17 mai 2012, A. Ş., vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare şi candidatul USL la preşedinţia CJ, a anunţat că începând din 4 iunie 2012, compania B A va efectua zboruri de pe aeroportul Satu Mare spre două destinaţii europene importante – Veneţia şi Torino, la eveniment participând printre alţii şi D.C. – viitorul primar al municipiului Satu Mare.

În ceea ce priveşte derularea contractelor încheiate de CNADNR SA cu SC Romstrade SRL, anchetatorii au constatat că în perioada mai-august 2012, deşi se înregistrau întârzieri în ceea ce priveşte stadiul fizic al lucrărilor, iar Autoritatea de Management propunea măsuri de reziliere, nu s-au dispus măsuri în acest sens.

În 8 noiembrie 2012, pe fondul sesizării Comisiei Europene cu privire la existenţa unor tentative de fraudă, a verificărilor efectuate de către Departamentul de Luptă Antifraudă şi a întârzierilor constatate de către autoritatea contractantă şi autoritatea de management în execuţia lucrărilor aferente contractului, CNDNR SA a transmis către SC Romstrade SRL o notificare de reziliere.

Ca urmare, în 9 noiembrie, Nelu Iordache l-a contactat telefonic pe Ş. R. V. şi şi-a exprimat nemulţumirea, din discuţiile purtate rezultând că ministrul Silaghi şi-ar fi încălcat promisiunile.

„I. N.: Al tău m-a vândut, să ştii!
Ş R V: Dar ai făcut ce ţi-am zis eu?
I N: Al tău m-a vândut!
Ş R V: Ce?
I N: Al tău m-a vândut! (…)
I N: Hai să te văd mâine, că ţip, o să ţip, (…) încep să dau afară! (…)
Ş R V: Şi dacă dai afară, ce o să faci?
I N: Hai, vreau să te văd mâine!
Ş R V: Bine”, se arată în interceptările de la dosar.

Ulterior, conform referatului DNA, Nelu Iordache ar fi primit de la Ş R V un sms din care rezultă stabilirea unei întâlniri: „După 3 p m”, urmat de un altul: „Mâine, azi FMI”, existând indicii certe în sensul că se negocia o întâlnire între omul de afaceri şi ministrul Silaghi.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.