Inundaţii fără precedent în Rusia: 23.000 de persoane evacuate

0

Ruşii au continuat marţi eforturile pentru limitarea consecinţelor inundaţiilor fără precedent din unele zone din regiunea Extremului Orient, unde autorităţile au evacuat deja peste 23.000 de persoane şi încearcă să prevină răspândirea epidemiilor, relatează AFP.

Din cauza ploilor abundente care au început la sfârşitul lunii iulie, fluviul Amur, de la frontiera cu China, şi-a ieşit din matcă, iar unul din afluenţii săi, Zeia, a atins niveluri record după secolul al XIX-lea.

Au fost inundate mii de case şi hectare agricole din regiunea Amur, Habarovsk, Primorie şi Republica Autonomă evreiască Birobidjan, un teritoriu mic creat de Stalin pentru evreii sovietici.

Starea de urgenţă a fost decretată marţi în regiunea Magadan, a anunţat Ministerul local pentru Situaţii de Urgenţă.

Numărul persoanelor evacuate a atins 23.313 persoane, a indicat, la rândul său, reprezentantul special al Kremlinului în districtul federal Extremul Orient, Viktor Işaev, într-un comunicat de presă.

În noaptea de luni spre marţi, nivelul apelor în Habarovsk a crescut cu 16 centimetri, ajungând la 6,73 de metri, nivel record din anul 1897, potrivit lui Iuri Varakin, responsabil al agenţiei meteorologice ruse Rosghidromet. Acest nivel ar putea ajunge la 7,80 metri până la 28 august, potrivit autorităţilor locale, ce relevă că un ciclon s-a abătut asupra regiunii.

Armata a fost mobilizată la construirea barajelor de-a lungul râului. Autorităţile au indicat că au pregătit 10.000 de saci de nisip în cazul în care apa va rupe digurile.

Într-un comunicat, emisarul Kremlinului în regiune şi-a exprimat ‘nemulţumirea’ faţă de situaţia epidemiologică din zonele afectate de inundaţii.

Doar 2.000 de persoane au fost vaccinate dintr-un total de 29.500, în timp ce transporturi cu vaccinuri împotriva hepatitei A, difteriei şi febrei tifoide au fost trimise în regiunea calamitată.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.