Durerile de spate s-ar putea trata cu antibiotice

0

În anumite situaţii, administrarea de antibiotice calmează considerabil lombalgia cronică. „Este un studiu uimitor, dar convingător”, scrie Le Figaro.

 Cercetări anglo-daneze arată că în 40% din lombalgiile cronice cu hernie de disc cauza durerilor ar putea fi legată de o bacterie din coloana vertebrală. Este vorba despre Propionibacterium acnes (P. acnes), implicat şi în acnee.

Specialişti de la Universitatea Danemarcei de Sud din Odensee şi de la Birmingham au efectuat cercetările pe un grup de circa 60 de pacienţi care sufereau de mai multe luni de dureri lombare şi care trecuseră printr-o operaţie de hernie de disc (în cursul intervenţiilor fuseseră realizate biopsii). La RMN se pusese în evidenţă o anomalie vertebrală cunoscută radiologilor sub numele de Modic 1 (semnal de inflamare). Coordonatorul lucrărilor arată că această configuraţie poate fi o „semnătură” a prezenţei P.acnes.

Pacienţii au fost împărţiţi apoi în două grupe: timp de trei luni, primii au primit un placebo (substanţa inactivă din punct de vedere chimic), iar cei din al doilea grup, un antibiotic (amoxicilină + acid clavulanic). Rezultatul arată că numai cei trataţi au antibiotice au înregistrat o ameliorare: durerile dorsale au scăzut mult în frecvenţă şi intensitate.

„Cercetările lansează serios ipoteza unei infecţii localizate pentru explicarea anumitor lombalgii persistente şi rezistente la tratamentele obişnuite”, relatează cotidianul menţionat. Constatările trebuie totuşi confirmate şi clarificate, însă perspectiva este promiţătoare, încheie Le Figaro.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.