Împotriva sforăitului se recomandă… cântatul

0

Circa 60% din belgienii de peste 40 de ani ar sforăi, lucru care s-ar afla la baza unor neînţelegeri conjugale. Cei care sforăie pot fi însă liniştiţi: un recent studiu realizat de cercetători britanici s-a soldat cu găsirea leacului salvator, scrie 7sur7.be.

Fără picături, cleme de nări, sprayuri anesteziante, perne ergomonice scumpe sau alte soluţii de domolire a sforăitului. O cercetare întreprinsă timp de trei luni la spitalul Royal Devon din Marea Britanie a găsit un mijloc original de rezolvare a problemei: 30 de persoane care sforăiau au cântat, iar calitatea somnului li s-a îmbunătăţit. Intensitatea şi frecvenţa episoadelor de sforăit au scăzut semnificativ fără nicio cheltuială. Potrivit medicilor care au realizat studiul, persoanelor care sforăie li se recomandă să cânte cel puţin 12 minute pe zi, pentru întărirea muşchilor gâtului şi cerului gurii, care, cu vârsta, au tendinţa să slăbească.

Pentru a avea efectele dorite, cântatul trebuie să fie însoţit de o schimbare de regim. În cazul sforăitului, alcoolul şi greutatea în exces sunt factori agravanţi, încheie 7sur7.be.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.