Un băieţel a hotărât să păstreze melcul care s-a născut în genunchiul lui

0

Nimeni nu şi-ar putea închipui că o fiinţă vie ar putea ieşi din genunchiul unui băieţel. Şi totuşi aşa s-a întâmplat. Paul Franklin, un băiat american de patru ani, a trăit o aventură ciudată, scrie huffingtonpost.fr.

În timpul unei excursii la mare, Paul a căzut pe o stâncă şi s-a rănit la genunchi. Locul a început să se umfle, iar mama băiatului l-a dus la doctor, care l-a diagnosticat cu infecţie. Dar, chiar după tratamentul cu antibiotice, rana nu s-a vindecat, dimpotrivă, locul a început să se înnegrească. S-a hotărât atunci „să se spargă buba”. Spre surprinderea tuturor, din genunchiul lui Paul a ieşit un melc negru.

Tatăl băiatului crede că fiul lui a căzut pe un cuib şi un ou în gestaţie i-a intrat în rană. Paul, al cărui genunchi aproape că s-a vindecat, nu numai că a păstrat melcul, dar i-a dat şi un nume: Turbo, încheie huffingtonpost.fr.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.