Justiţia egipteană a dispus eliberarea condiţionată a lui Hosni Mubarak

0

Un tribunal egiptean a dispus miercuri eliberarea condiţionată a fostului preşedinte Hosni Mubarak, judecat într-un dosar de corupţie, dar încă nu se ştie când va fi pus în libertate, relatează Associated Press şi Reuters citând surse judiciare.

Avocatul lui Mubarak a declarat că acesta ar putea fi eliberat în cursul zilei de joi. De asemenea, încă nu este clar dacă acuzarea va face recurs la decizia tribunalului. În acest caz de corupţie, Hosni Mubarak a fost acuzat că a primit cadouri din partea unui ziar de stat. Cu două zile în urmă el a fost achitat într-un alt dosar de corupţie.

Mubarak mai este judecat şi pentru complicitate la uciderea unor protestatari în timpul revoltei din anul 2011, în urma căreia a fost înlăturat de la putere. Următoarea audiere în acest proces este programată pentru 25 august. Fostul şef al statului egiptean a fost deja condamnat la închisoare pe viaţă în acest dosar, dar Curtea de Casaţie a decis rejudecarea cazului.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.