„Stimabile, ai puţintică răbdare, docomentul”

1

“Trahanache: Cum intru se scoală cu respect şi mă pofteşte pe fotel. „Venerabile”-n sus, „venerabile”n jos. „Îmi pare rău, că ne-am răcit împreună, zice el, că eu totdeauna am ţinut la d-ta ca la capul judeţului nostru…” şi în sfârşit o sumă de delicateţuri… Eu serios, zic: „Stimabile, m-ai chemat să-mi arăţi un docoment, arată docomentul!” Zice: „Mi-e teamă, zice, că o să fie o lovitură dureroasă pentru d-ta, şi ar fi trebuit să te pregătesc mai dinainte, d-ta un bărbat aşa de, şi aşa de…” şi iar delicateţuri. Zic iar: „Stimabile, ai puţintică răbdare, docomentul”…

 Am început acest material cu un citat din capodopera dramaturgiei române, “O scrisoare pierdută” şi care poartă semnătura inegalabilului Ion Luca Caragiale.

Parcurgând zilele acestea relatările media legate de controversatul contract încheiat între statul român şi compania Bechtel, nu poţi decât să te convingi de faptul că marele dramaturg nu a murit, ci este printre noi.

Situaţia de acum seamănă izbitor cu intriga din “O scrisoare pierdută”, piesa de teatru scrisă în 1884 şi care de atunci face deliciul publicului. Intriga piesei este construită pe traseul sinuos al scrisorii amoroase scrise de prefectul Tipatescu şi care se rătăceşte pe drumul către soţia infidelă a şefului partidului aflat la putere, Trahanache. Replică fidelă a vieţii de partid din acea vreme marcată de interese personale în care totul era de vânzare, scrisoarea este pretextul pentru negocierea locului de deputat pentru circumscripţia păstorită de Trahanache.

Probabil că unii dintre dumneavoastră îşi pun întrebarea ce legătură există între piesa lui Caragiale şi fauna politică românească de acum.

Ca şi în piesa lui Caragiale, intriga se învârte în jurul scrisorii pierdute întruchipate acum în contractul încheiat acum 10 ani de cabinetul Năstase cu firma Bechtel, contract care a costat statul român 1,5 miliarde $ pentru realizarea a 52 de kilometri de autostradă.

Un contract care de mai bine de trei luni este căutat cu asiduitate la Ministerul Transporturilor şi este subiect de dispută politică care, culmea!, a ajuns la DNA instituţia supremă în materie de anticorupţie. De ce la DNA şi nu la Poliţie, Parchet sau SRI ştiu cei care fac plângerea şi care cunosc mai bine decât oricine prevederile contractului în speţă.

 

  • Cine şi ce rol joacă în această piesă?

O întrebare la care nu este greu de răspuns analizând atent declaraţiile celor implicaţi. În prima linie se află prefectul Tipatescu jucat de actualul ministru delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional și investiţii străine, Dan Sova.

Rolul lui Nae Caţavencu este interpretat de fostul ministru al transporturilor, Anca Boagiu, şi care ştie unde este scrisoarea (a se citi: contractul) pe care prefectul Trahanache nu-l găseşte (sau cel puţin aşa susţine). Intriga are la baza implicarea lui Zoe (familia lui Dan Sova) în redactarea scrisorii (contractului) şi care este acuzată de Caţavencu (Anca Boagiu) că „familia Sova, mama şi fiul, au gestionat contractele Bechtel cu mult interes”.

 „Fiul Dan Sova, prin firma sa, a reprezentat o parte contractuală, mama Sova şi partenerii săi au reprezentat cealaltă parte contractuală. Iată unde sunt banii dumneavoastră!”. În conştiinţa, la începutul lunii, Caţavencu depune o plângere penală la Parchetul ICCJ împotriva lui Tipatescu acuzându-l pe acesta că ascunde scrisoarea originală.

Tipatescu nu se lasă mai prejos şi depune la rândul său o plângere penală la DNA în cazul pierderii scrisorii originale.

Între timp apare un alt personaj cheie al piesei, Cetăţeanul turmentat, care se adresează presei susţinând că a găsit scrisoarea. Ca dovadă, acesta remite două file din aceasta şi, dând dovadă de imparţialitate ca “tot românul”, menţiona în mesajul remis revistei Capital:

„Bună ziua, Ataşat găsiţi 2 pag din contractul care nu se «găseşte» dacă vă interesează vă rog să mă contactaţi. O zi bună!”.

 Cu alte cuvinte, este o traducere a memorabilei replici a Cetăţeanului turmentat:

Da… o am la mine. (căutându-se prin buzunare). Ehei! D. Nae zicea că-mi dă zece poli pe ea; zic: nu trebuie, onorabile, parale… slavă Domnului… apropitar sunt (sughiţe), alegător… (sughiţe şi se caută mereu.) Vorba e… eu (sughiţe), eu pentru cine votez? (se opreşte din căutat şi cu simplicitate.) Am pierdut-o! (se mai caută, apoi cu hotărâre.) Am pierdut-o!”

Dincolo însă de ilaritatea întregii situaţii, nu se poate neglija faptul că schimbul de replici dintre combatanţii piesei pe care am putea-o numi “Un contract pierdut” seamănă confuzie printre cetăţenii României şi vine pe fondul unor tensiuni sociale în creştere.

Preluând strategia romană “Pâine şi circ”, clasa politică română ne oferă, în ultima perioadă, mai mult circ decât pâine.

 Neglijând problemele reale ale societăţii româneşti, criza profundă în care se adânceşte economia României indiferent de statisticile guvernamentale, creşterea alarmantă a ratei şomajului sau spirala ascendentă a preţurilor, aleşii noştri se arată mai interesaţi de câte frumuseţi au trecut pragul Parlamentului, pregătindu-le colegelor parlamentare un concurs de Miss sau de cine, câţi bani cheltuie în concediu şi mai ales de sursa de provenienţă a acestora.

Disputa dintre palate se adânceşte pe zi ce trece, iar bătălia a trecut de simple admonestări şi critici “constructive”. În timp ce preşedintele Băsescu acuză guvernul de proastă gestiune a agriculturii şi eşecul răsunător al privatizării CFR Marfa, premierul Ponta se plânge că preşedintele nu lasă executivul… să muncească! „Ne-am întors la 2012, noi vrem să muncim, preşedintele nu ne lasă nici la transporturi, nici la agricultură” se lamenta în faţa presei Victor Ponta.

Fără a da dreptate uneia sau alteia dintre părţi – comentariile sunt oricum de prisos – cei implicaţi în actul decizional la nivel naţional ar trebui să se trezească la realitate pentru ca Cetăţeanul turmentat de avalanşa declaraţiilor politice să nu exclame la un moment dat: “Vorba e… eu (sughiţe), eu pentru cine votez?”.

O întrebare care îşi poate găsi răspunsul în aceiaşi piesă de teatru în care bătălia politică are ca şi câştigător pe Agamemnon Dandanache, candidatul trimis de la centru pentru a fi ales deputat în judeţul X.

Respins de comitetul central pentru orice fel de candidatură, fiind considerat că nu este „marcant”, acesta “găseşte” scrisorica de amor adresată de „către becherul meu, de la nevasta unui prietin. – Nu spui tine… persoană însemnată„.

Asta îi permite să-şi asigure, prin şantaj, locul în Parlament, iar, în final, cu toate că „becherul” îi asigurase postul de deputat, Dandanache nu-i înapoiază scrisoarea, ci o păstrează, pentru că „mai trebuie s-aldata… La un caz iar… pac! La „Rasboiul”.

Nu putem încheia fără a-l cita pe regretatul scriitor Octavian Paler:

“Trahanache e mărginit şi influent. Caţavencu e veros, lipsit de scrupule. Agamiţă Dandanache e decrepit şi cu pretenţii. Totuşi, în comparaţie cu Caţavencii, Farfurizii şi Tipăteştii de azi, lumea lui Caragiale pare aproape idilică! E chiar capabilă să se mântuie prin râsul pe care-l provoacă, pe când demagogii, carieriştii, canaliile de azi n-au haz. În faţa lor, râsul se transformă în grimasă”.

Dănuţ Dudu

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. GRIGORE spune

    Smecherii de la transporturi, tun dupa tun ?
    Valentin Dorobantu, managerul privat de la CFR Calatori, va fi verificat de Consiliul Concurentei pentru desfiintarea a peste 150 de trenuri de calatori.
    Apogeul ineficienței manageriale privind transportul feroviar de călători a fost atins în timpul Ministrului Transportului-penalul, Relu Fenechiu, care a pus în fruntea SNTFC „CFR Călători” SA pe, obscurul, Valentin Dorobanțu ca Manager Privat care nu înțelege că trenurile de călători ale CFR Călători nu sunt o pierdere și pe care le anulează nejustificat și spunem nejustificat pentru că managerii de la operatorii privati le consideră rentabile .
    Dorobantule , esti „liber” sa pleci , ne-ai demonstrat tot ce poti.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.