Băuturile gazoase ar putea scădea fertilitatea

0

Cercetători americani arată că un consum semnificativ de băuturi gazoase ar putea scădea fertilitatea. Duşmani dovediţi ai persoanelor supraponderale, aceste băuturi ar putea fi alungate în curând şi din frigiderele celor care doresc să devină părinţi, scrie lepoint.fr.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Utah, consumul mare de băuturi gazoase ar afecta fertilitatea. Aceste concluzii neaşteptate sunt rezultatul unor cercetări desfăşurate pe şoareci. Jumătate dintre ei au avut un regim clasic, iar cealaltă jumătate a fost supusă unui consum echivalent cu înghiţirea a trei doze de băuturi gazoase pe zi ce către om.

Rezultatul a fost cât se poate de clar: rata mortalităţii în rândul femelelor a fost de două ori mai mare decât ar fi fost normal, iar capacitatea masculilor de a-şi păstra teritoriul şi de a se reproduce a scăzut cu un sfert, anunţă cercetătorii de la Universitatea Utah.

„Rezultatele noastre arată că zaharurile adăugate, consumate la un nivel considerat în prezent fără pericol, au un impact negativ semnificativ asupra sănătăţii”, scriu ei. Concluziile constituie o premieră, afirmă cercetătorii, care precizează că în cadrul unor studii anterioare s-au folosit niveluri de zahăr mai mari decât cele considerate fără pericol. Ei au ţinut totuşi să precizeze că efectele observate la şoareci nu sunt automat valabile şi la om, încheie lepoint.fr.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.