Florin Pâslaru (PSD): Roşia Montană nu poate fi inclusă în Patrimoniul UNESCO

1

Deputatul PSD Florin Pâslaru, membru în Comisia UNESCO, a declarat, vineri, că Roşia Montană nu poate fi inclusă în Patrimoniul UNESCO, pentru că nu îndeplineşte mai multe condiţii, cea mai importantă fiind legată de faptul că autorităţile şi comunitatea locală nu doresc acest lucru.

‘Roşia Montană nu poate fi trecută în Patrimoniul UNESCO pentru că nu sunt îndeplinite trei condiţii de bază. Prima condiţie este că marea majoritate a populaţiei nu doreşte trecerea în Patrimoniul UNESCO. Asta este una dintre condiţiile de bază. Dacă comunitatea locală nu doreşte acest lucru, obiectivele respective nu pot înscrise pe listă. Nu doresc acest lucru pentru că nu primesc mai mulţi bani. Atunci când eşti pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO nu primeşti mai mulţi bani, iar Ministerul Culturii, din păcate, a alocat foarte puţini bani pentru prezervarea patrimoniului cultural şi a siturilor arheologice din zonă. Al treilea motiv pentru care Roşia Montană nu poate fi inclusă pe lista UNESCO este că asta presupune condiţia ca în ultimii cinci ani să nu se acţioneze deloc asupra patrimoniul respectiv, iar în cazul Roşia Montană s-a acţionat asupra unor obiective de interes cultural din zonă. Aşa că nu putem intra în Patrimoniul UNESCO’, a spus Pâslaru.

Deputatul PSD a explicat şi de ce a a trecut de la o atitudine critică la una favorabilă proiectului minier de la Roşia Montană.

‘Eu am fost împotriva acestui proiect, dar recunosc că la acea vreme aveam informaţii doar din spaţiul public. Acum am parcurs zona respectivă, am văzut casele renovate, investiţiile făcute. Mai mult de atât, premierul Victor Ponta a spus clar că nivelul de redevenţă pe care îl avea Guvernul României era foarte mic. Profitul era infim pentru statul român. Despre locuri de muncă nu se spunea nimic în acel contract, nu era nicio obligaţie de a angaja un număr de oameni. Acum obligaţia este să angajeze 2.300 de oameni de la momentul semnării contractului. Deja 500 de oameni lucrează pe banii corporaţiei respective pentru prezervarea patrimoniului. Am întâlnit acolo reprezentanţi ai Academiei Române care ne-au spus că cei de la corporaţie au investit mulţi bani. Şi atunci, atâta timp cât redevenţa a crescut şi asigurăm locurile de muncă, atâta timp cât toţi cei de acolo, primari, consilieri locali, preşedintele consiliului judeţului, prefectul, ne-au spus că viitorul este mineritul, sigur că recunoşti că ai greşit’, a spus Florin Pâslaru.

În ceea ce priveşte intenţiile Roşia Montană Gold Corporation, reprezentanţa în România a companiei canadiene Gabriel Resources, parlamentarul PSD a spus că aceasta, în baza contractului cu statul român, vrea să exploateze acea zonă, lucru care devine acceptabil prin renegocierea condiţiilor contractuale de către Guvernul Ponta.

‘Partea de redevenţă pe care o renegociază acum Guvernul condus de Victor Ponta şi care va fi undeva peste 6%, mai mare decât în contractul iniţial, este o sumă care nu s-a obţinut niciodată de pe urma exploatării acestui zăcământ. Asta ne face pe noi să considerăm că acest contract devine avantajos pentru statul român. Corporaţia respectivă vrea să câştige nişte bani, asta-i clar. Acolo se estimează că ar fi aproximativ 130 de tone de aur, din care vor scoate peste zece miliarde de euro, iar din această sumă, în condiţiile unui contract avantajos, România ar primi o redevenţă de peste un miliard de euro’, a precizat Pâslaru.

Florin Pâslaru a menţionat că, la cererea mai multor organizaţii neguvernamentale, Comisia UNESCO a efectuat o vizită la Roşia Montană, pentru a evalua dacă siturile arheologice de acolo îndeplinesc condiţiile pentru a fi incluse în Patrimoniul UNESCO.

Potrivit deputatului, Comisia UNESCO a fost întâmpinată de peste o mie de localnici, ale căror opinii erau pro sau contra exploatării miniere a filonului de la Roşia Montană, opinia majoritară în grupul de localnici fiind favorabilă reluării exploatării.

‘Cam 70-75% din locuitorii din acea zonă, şi nu mă refer aici doar la Roşia Montană, ci şi la cei din localităţile limitrofe, Câmpeni, Zlatna, Abrud, sunt pentru redeschiderea şantierului şi a minei, pentru că vor înfiinţarea de noi locuri de muncă’, a spus Pâslaru.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Ion Ionescu spune

    Sa recapitulam lista afacerilor paguboase pentru statul roman:
    – Bechtel
    – Petrom (mai precis distrugerea in totalitate a Arpechim si Oltchim si de aici a „orizontalei” – distrugerea tuturor locurilor de munca din fabricile care depindeau de aceste doua mari combinate „capusate” politiv)
    – inregimentarea politica a CNADR si ANRM si numirea in functii cheie a „oamenilor de bine”
    – redevente „de doi lei” si posibilitatea celor ce ne exploteaza propriile resurse sa ni le VNADA atentie la pretul pe care il vor EI. Cum vine asta ???
    – ROSIA MONTANA:
    -case reabilitate de ochii lumii pana in momentul in care vor incepe exploatarea si cand exploziile pentru concasarea muntilor vor face praf totul pe raza de cativa Km.
    -Cel Mai Mare lac de cianura din Europa CARE VA RAMANE IN ADMINISTRREA STATULUI ROMAN…
    -participatie a statului marita care la o simpla majorare de capital va fi FIX-PIX…
    -REDEVENTE IN CONTINUARE de doi lei
    -locuri de munca limitate pentru ca toata tehnologia e adusa din afara e nevoie doar de PALMASI ce vor fi SCALVI in propria tara…
    -Vorba lui Moromete atunci cand isi certa copii: ORBILOR …
    Cum ne inrobesc astia de la FMI,UE in propria tara si ce e mai rau e ca experimenteaza tehnologii neecologice si nesigure la nivel MEGA in zone populate (vezi si cazul Chevron)adica vor sa ne distruga ca popor de dragul argintilor …
    Din pacate suntem condusi de patrihoti…avem o clasa politica de patrihoti plina de interese obscure…
    DESTEAPTA-TE ROMANE !!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.