Kristian Vigenin: Bulgaria şi România împărtăşesc valori şi interese comune

0

Bulgaria şi România – în calitate de ţări vecine şi membre ale UE şi ale NATO – împărtăşesc valori şi interese comune, iar aceasta este o condiţie excelentă pentru consolidarea relaţiilor la nivel bilateral, regional şi european, a declarat joi, 22 august, la Bucureşti, ministrul bulgar de externe, Kristian Vigenin, în cadrul unei întrevederi cu omologul său român, Titus Corlăţean, informează BTA.

Kristian Vigenin a subliniat că vizita sa la Bucureşti este prima în calitate de şef al diplomaţiei bulgare, ceea ce conferă un semnal clar al priorităţii pe care Bulgaria o acordă relaţiilor cu România. Unul dintre principalele scopuri ale vizitei sale a fost discutarea pregătirii celei de-a doua şedinţe comune a celor două guverne, care va avea loc la Varna în cea de-a doua jumătate a lunii septembrie.

De asemenea, ministrul de externe bulgar a avut o întrevedere cu Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. În cadrul acestei întâlniri, Vigenin a salutat intenţia României de a consolida cooperarea dintre Adunarea Naţională a Bulgariei şi Senatul român prin schimbul de vizite de lucru între Comisiile pentru Afaceri Europene şi de Politică Economică, Transport şi Comunicaţii, precum şi între cele două grupuri de prietenie.

Kristian Vigenin a declarat că priorităţile preşedinţiei române în exerciţiu a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP) în perioada iulie 2013 – iunie 2014 prezintă un interes special pentru Bulgaria, care va oferi sprijin pentru punerea lor în aplicare.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.