„Let’s Do It, Romania!”: Ziua Curăţeniei Naţionale, programată pe 28 septembrie

0

‘Let’s Do It, Romania!’, cel mai mare proiect de implicare socială din România, se va concretiza în acest an, în data de 28 septembrie, beneficiind de sprijnul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice /MMSC/, au anunţat, joi, iniţatorii acţiunii de curăţenie naţională.

 Practic, la sfârşitul lunii septembrie, voluntarii implicaţi în campanie vor colecta, într-o singură zi, deşeuri menajere din arealele naturale (păduri, câmpii, gunoaie de pe malurile pârâurilor şi de pe marginea drumurilor etc.), dar şi din afara oraşelor.

‘Pentru instituţia pe care o coordonez, şi pentru mine, ca ministru al Mediului, parteneriatul cu societatea civilă este fundamental în desfăşurarea activităţii. Lucrăm în echipă, în beneficiul mediului. Sunt convinsă că o comunicare eficientă între minister şi societatea civilă este calea spre o colaborare de succes şi spre reuşite comune. Cred, de asemenea, că asumarea unui rol activ al societăţi civile şi participarea cetăţenilor într-un număr foarte mare la acţiuni ecologice sunt elemente esenţiale pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu din România (…) Let’s Do It, Romania! ne oferă posibilitatea să ajutăm natura, să o curăţăm de deşeuri şi să arătăm că suntem responsabili’, potrivit ministrului Rovana Plumb.

Potrivit iniţiatorilor Zilei Naţionale de Curăţenie, ţinta ‘Let’s Do It, Romania!’ în 2013 este creşterea procentajului de reciclare al deşeurilor colectate la 40% din numărul de saci colectaţi, de la 30% în 2012, 26% în 2011 şi 17% în 2010.

‘Let’s Do It, Romania!’ reprezintă mişcarea socială ce a reuşit pe parcursul celor trei ani să ofere oamenilor posibilitatea de a se implica activi in rezolvarea problemelor comunităţii.

În acest an şi în aceeaşi lună cu România, vor face curăţenie generală Olanda, Franţa şi Rusia. De asemenea, la nivelul întregului an, peste 96 de ţări vor organiza o zi de curăţenie naţională, prin intermediul mişcării internaţionale ‘Let’s Do It, World!’, cea mai mare acţiune socială organizată vreodată în lume şi care a reuşit să mobilizeze peste 7 milioane de voluntari.

În România, la primele trei ediţii, au participat 650.000 de voluntari, ce au reuşit colectarea a peste 1,6 milioane saci de deşeuri.

Noutatea din acest an a campaniei este implicarea în curăţenie a românilor din diaspora, acolo unde acest lucru va fi posibil.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.