Mexic: Cel puţin şase morţi şi 22 de răniţi în urma deraierii unui tren cu imigranţi ilegali

0

Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa şi 22 au fost rănite duminică, 25 august,  în sud-estul Mexicului în urma deraierii unui tren de mărfuri în care se aflau de asemenea aproximativ 300 imigranţi ilegali, a anunţat protecţia civilă, relatează AFP.

Accidentul s-a produs duminică dimineaţa la Huimanguillo, în statul Tabasco, a precizat pe contul său de Twitter Luis Felipe Puente, coordonator al protecţiei civile în Ministerul de Interne din Mexic.

Convoiul ‘transporta în principal fier vechi dar în tren se aflau şi mulţi imigranţi (…). Este posibil să fie mulţi morţi’, a declarat Felipe Puente pentru postul de radio Formato 21.

Aproximativ 300 de imigranţi ilegali călătoreau în tren, a afirmat de asemenea un purtător de cuvânt al protecţiei civile din Huimanguillo.

Sute de imigranţi ilegali din America Centrală se află în fiecare zi în trenuri de mărfuri care fac legătura între graniţa cu Guatemala, la sud, şi cea cu SUA, la nord. Potrivit Comisie naţionale pentru drepturile omului, aproximativ 140.000 de cetăţeni străini intră ilegal în fiecare an în Mexic pentru a ajunge în SUA.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.