Remus Pricopie: Bacalaureatul de anul viitor nu va fi diferit de cel din 2013

0

Bacalaureatul din 2014 nu va fi diferit de cel din acest an din punct de vedere al structurii, a declarat ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, duminică, 25 august, într-o conferinţă de presă.

„Cred că subiectele au fost bine calibrate, mai ales prin această diferenţiere, nu intenţionez pentru anul viitor să introduc diferenţieri noi. Avem patru subiecte la matematică, două la română, avem şi la alte discipline diferenţieri. Nu intenţionez să merg mai departe, deocamdată ne aşezăm aici, urmând ca subiectul Bacalaureat să fie discutat. Aşa cum am anunţat şi în urmă cu câteva luni, Bacalaureatul din 2014 nu va fi diferit de Bacalaureatul din 2013, din punct de vedere al structurii, adică din ceea ce vizează elevul, cel care susţine examenul. Practic metodologia va fi adoptată la sfârşitul acestei săptămâni pe acelaşi tip de probe aşa cum am avut anul acesta”, a anunţat Remus Pricopie.

El este de părere că decizia luată de Ministerul Educaţiei de a introduce diferenţieri la subiecte este „absolut corectă”.

Potrivit acestuia, un elev care are şapte ore de matematică pe săptămână nu poate susţine acelaşi tip de examen cu unul care a avut doar două ore de matematică pe săptămână.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.