Rivalul lui Merkel va suspenda negocierile comerciale cu SUA din cauza scandalului NSA

0

Rivalul cancelarului german Angela Merkel la alegeri a anunţat, duminică, că va suspenda negocierile cu SUA asupra unui acord comercial transatlantic de liber schimb până când Washingtonul va aduce clarificări despre programele de supraveghere ale Agenţiei Naţionale de Securitate /NSA/, informează Associated Press.

Liderul social-democrat Peer Steinbrueck, care candidează pentru funcţia de cancelar la 22 septembrie, a declarat la postul public de televiziune ARD că „voi întrerupe negocierile până când americanii vor spune dacă birourile guvernului german şi instituţiile europene sunt spionate sau ascultate”.

El a criticat guvernul dnei Merkel pentru că discută cu Washingtonul despre un acord ce ar elimina barierele comerciale între UE şi SUA, când în acelaşi timp, „noi nu ştim dacă americanii stau sub birourile noastre cu anumite dispozitive tehnice”.

Organizaţiile independente germane de control al respectării vieţii private afirmă că programele de supraveghere încalcă un pact UE-SUA menit să asigure protecţia datelor cu caracter transfrontalier.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.