Eugen Nicolăescu: Pachetul de servicii medicale de bază este piatra de încercare a sistemului sanitar

0

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat luni, 26 august, într-o conferinţă de presă susţinută la Alexandria, că pachetul de servicii medicale de bază, ale cărui principii definitorii se află în dezbatere publică, „reprezintă piatra de încercare a sistemului sanitar”.

În opinia sa, „acest pachet aşează toate serviciile esenţiale pentru viaţa omului, de care trebuie să beneficieze toţi cetăţenii, atunci când au nevoie, indiferent dacă sunt asiguraţi sau neasiguraţi”.

Potrivit ministrului Sănătăţii, în legătură cu proiectul de servicii medicale de bază „există o condiţionalitate în acordul cu FMI, cu termen de finalizare la 30 septembrie”.

Alte proiecte de acte normative ce vizează reforma din sistemul sanitar, cum sunt cele privind creşterea veniturilor medicilor din unităţile sanitare publice cu paturi, modificarea statutului spitalelor sau legea răspunderii civile a personalului medical urmează a fi dezbătute şi aprobate pentru a putea fi aplicate începând cu anul 2014.

Eugen Nicolăescu a participat luni după-amiază la Universitatea Valahia din Alexandria la o dezbatere regională privind rezolvarea problemelor din sistemul sanitar, reuniune la care au luat parte specialişti din domeniu şi autorităţi din Regiunea Sud Muntenia fiind prima dintr-un program ce cuprinde consultări de acest fel în alte şapte centre din ţară, până la sfârşitul lunii septembrie.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.