Victor Ponta: Vom încerca să sprijinim R. Moldova să aibă două variante în ceea ce priveşte alimentarea cu gaze

0

România va încerca să sprijine Republica Moldova să aibă două variante în ceea ce priveşte alimentarea cu gaze, a declarat, luni, la Iaşi, premierul Victor Ponta.

„Vom încerca să sprijinim Moldova să aibă două variante, să nu aibă o singură variantă. În rest, sunt preţuri reglementate pe piaţa europeană. Sigur, contractele bilaterale le ştiţi foarte bine. Haideţi să avem conducta, că dacă nu avem conducta, vorbim degeaba. (…) România, în urma explorărilor confirmate din offshore, din Marea Neagră şi în urma explorărilor care sper să fie de succes privind gazele de şist, va avea o producţie care să acopere toată necesitatea noastră internă. Din punctul meu de vedere (…) necesitatea internă înseamnă România şi R. Moldova.

Noi calculăm când vorbim de 2018, 2019 vorbim de România şi Moldova din producţia internă. Este important că producţia noastră internă va putea acoperi în câţiva ani tot consumul României şi al Republicii Moldova, iar pentru dânşii, de la anul, orice negociere – când poţi să iei din 2 locuri gazul – e mai bună. Când ai o singură variantă aia numai e negociere, e impunere”, a spus primul-ministru.

Potrivit acestuia, gazoductul va avea o lungime de 30 de kilometri pe teritoriul României şi încă 10 kilometri în Republica Moldova.

De asemenea, el a precizat că România nu se va baza doar pe exploatările convenţionale, ci şi pe resursele de gaze descoperite în Marea Neagră şi pe gazele de şist.

„Haideţi să inaugurăm conducta, că până acum, de ani de zile, am tot vorbit cum facem noi conductă şi nu a făcut nimeni nimic. Eu am vrut să văd, acum că începem lucrările, vreau să văd în decembrie dacă s-au ţinut de cuvânt constructorii şi după aceea putem să discutăm. Preţul? Preţurile pieţei… ştiţi foarte bine că piaţa preţurilor la gaz a intrat de ceva timp în calendarul de liberalizare. Însă România poate să producă din resurse interne la preţuri mult mai mici”, a mai spus Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a ajuns luni la Iaşi, iar ulterior va merge în Republica Moldova, unde va avea discuţii bilaterale cu omologul său, Iurie Leancă, alături de care va participa marţi şi la inaugurarea lucrărilor la conducta de gaze care va conecta România şi Republica Moldova.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.