Băsescu: Vom veghea la respectarea Protocolului cu Serbia, pe parcursul negocierilor de aderare la UE

0

România va veghea la respectarea Protocolului româno-sârb semnat în 2012, pe parcursul negocierilor de aderare a Serbiei la UE, fără să producă un blocaj, a declarat marţi preşedintele Traian Băsescu.

„Ca reacţie imediată cu privire la începerea negocierilor de aderare ale Serbiei, România este un susţinător fără rezerve al începerii negocierilor de aderare. În acelaşi timp, chiar dacă recunoaştem unii paşi minimali făcuţi de autorităţile de la Belgrad pentru a crea condiţii minorităţilor româneşti de pe teritoriul Serbiei, nu putem fi satisfăcuţi, iar implementarea Protocolului semnat în 2012, în integralitatea lui, este obligatorie. Lucru asupra căruia vom veghea pe timpul negocierilor de aderare a Serbiei”, a afirmat Băsescu la întâlnirea cu ambasadorii români.

El a subliniat că România nu va produce un blocaj în ceea ce priveşte începerea negocierilor de aderare a Serbiei la UE.

„Nu vom produce un blocaj, ceea ce nu am făcut nici la ultimul Consiliu în ceea ce priveşte începerea negocierilor de aderare, dar pe întreaga perioadă a negocierilor vom avea grijă să se ţină punct cu punct şi în integralitatea lui Protocolul semnat anul trecut de către România şi Serbia”, a spus şeful statului român.

Pe 2 martie 2012, reprezentanţii permanenţi ai României şi Serbiei la Uniunea Europeană au semnat, la Bruxelles, Protocolul celei de-a doua sesiuni a Comisiei Mixte Interguvernamentale între România şi Republica Serbia privind minorităţile naţionale, fiind de altfel primul protocol al Comisiei care tratează pe fond problematica minorităţii celor două state.

Protocolul conţine angajamente concrete în vederea protejării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, care variază de la reprezentarea parlamentară a acestora, la autorizaţiile de construire a unor biserici sau asigurarea dreptului la educaţie în limba maternă.

De asemenea, Protocolul precizează expres asumarea de către Serbia a conexiunii dintre aderarea la UE şi criteriile politice de aderare de la Copenhaga, care includ şi protecţia minorităţilor naţionale.

O prevedere importantă a Protocolului Comisiei se referă la recomandarea către partea sârbă de a lua măsuri pentru a asigura accesul persoanelor aparţinând minorităţii române din Serbia de Est (Timoc) la serviciul religios în limba maternă. Acest drept este menţionat în Protocol prin raportare directă şi explicită la standardele europene privind drepturile omului, care prevalează asupra cadrului legislativ intern.

Protocolul conţine referiri exprese la interzicerea demersurilor de afectare a identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, subliniind importanţa autoidentificării libere, fără nicio interferenţă şi precizând în mod expres că autorităţile sârbe au obligaţia de a aplica recomandările formulate de Comisia Mixtă, precum şi prevederile Acordului din 2002, asupra întregului teritoriu al Republicii Serbia, inclusiv în Timoc.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.