Ce să mâncăm când suntem stresaţi?

0

Pentru multe persoane, primul instinct în situaţii de stres este să mănânce alimentele preferate, fie ele dulci sau sărate. Din păcate, aceste alimente pe care avem tendinţa să le consumăm când suntem stresaţi nu sunt tocmai bune, fiind cele mai puţin sănătoase şi ne pot face să ne simţim chiar mai rău. Consumul de alimente nesănătoase duce la hipertensiune arterială, creştere în greutate şi o serie de probleme cardiace care aduc şi mai mult stres asupra noastră.

Puteţi depăşi această situaţie şi să renunţaţi la alimente precum chips-uri sau bomboane. Pe lângă ciocolata neagră, deja cunoscută ca un mare ajutor în caz de stres, mai sunt şi alte produse care ne ajută să ne detensionăm. Şi mai mult decât atât, sunt alimente pe care nu ne este greu să le avem în bucătăria noastră.

 

Ceaiul

După o zi grea, una dintre cele mai bune senzaţii este să ne cuibărim sub o pătură, cu o cană de ceai în mână şi o carte, pentru a uita grijile de zi cu zi. Ceaiul conţine teanină, un aminoacid care reduce stresul şi ne ajută să dormim mai bine.

Pentru a avea rezultate de destresare bune, alegeţi ceaiurile cu puţină sau care nu conţin deloc cofeină, adică nu consumaţi ceai verde sau ceai negru în aceste situaţii.  Ceaiul de muşeţel este foarte bun în acest sens.

 

Portocalele

Cu siguranţă cunoaşti acea senzaţie minunată care te cuprinde când bei un pahar de suc de portocale atunci când te simţi rău. De fapt, aceasta este vitamina D, care face minuni şi ajută la vindecarea corpului.

Ea lucrează pentru a stimula sistemul imunitar şi conferă o stare de bine în mod regulat. Tot ea este cea care scade tensiunea arterială, precum şi nivelul de stres, astfel că faceţi o obişnuinţă din a bea un pahar sau două de suc de portocale în fiecare dimineaţă.

 

Somonul

Peştele gras, precum somonul, este plin cu omega-3. Când vine vorba de a lupta cu stresul, omega-3 este potrivită pentru a scădea nivelul de anxietate cu 20%. Omega-3 este bună şi pentru sănătatea inimii.

 

Fulgii de ovăz

Fulgii de ovăz reprezintă unul dintre acele alimente foarte bogate în fibre care ajută creierul în a produce serotonină, un produs care joacă un rol important în starea generală de spirit. De asemenea, oferă energie, astfel încât să vă puteţi confrunta fără stres cu provocările de peste zi. Fulgii de ovăz mai prezintă avantajul de a reduce riscul de boli de inimă.

 

 Spanacul

Legumele cu frunze verzi, precum spanacul, conţin foarte mult magneziu, care la rândul său prezintă multiple beneficii pentru sănătate. Magneziu ajută la calmarea nervilor, la relaxarea musculară şi luptă împotriva oboselii. Ori de câte ori aveţi posibilitatea, consumaţi spanac şi varză în salate sau sandwich-uri.

În concluzie, când te simţi stresat, stai puţin şi judecă mai bine şi nu te mai arunca într-o pungă mare de chips-uri pentru a te păcăli că te calmezi, şi luptă sănătos împotriva stresului.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.