România a început dialogul cu Ucraina pe tema recuperării investiţiei de la Krivoi Rog

0

Ministerul Economiei a început discuţiile cu partea ucraineană, pentru prima dată în ultimele două decenii, privind recuperarea cheltuielilor făcute de România la proiectul combinatului de îmbogăţire a minereurilor acide de la Krivoi Rog, informează un comunicat al ministerului.

România are de recuperat circa un miliard de euro din acest proiect.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a efectuat marţi o vizită la Kiev pentru discuţii pe această temă cu partenerii ucraineni. Redeschiderea negocierilor cu partea ucraineană în vederea recuperării cheltuielilor efectuate de România la proiect a fost decisă de către Guvern la mijlocul lunii iunie, fiind prima dată după 1994 când discuţiile se reiau la acest nivel.

‘Delegaţia română a prezentat partenerilor de dialog poziţia României, care a fost adoptată de Guvernul de la Bucureşti în cadrul unui Memorandum, solicitând acestora ca în cadrul Comisiei Mixte ce va avea loc în această toamnă la Bucureşti să exprime un punct de vedere clar privind poziţia Ucrainei faţă de CIM Krivoi Rog. Totodată, a transmis părţii ucrainene necesitatea elaborării unui document interstatal, care să reglementeze aspecte ale colaborării la construirea combinatului şi care să conducă la confirmarea încheierii problematicii’, se arată în comunicat.

Delegaţia condusă de ministrul Economiei a reiterat faptul că România şi-a îndeplinit cu bună credinţă obligaţiile rezultate din Protocolul din 1994, până în momentul întreruperii lucrărilor la combinat, intervenite din motive independente de voinţa sa, solicitând, în acest context, trecerea de la etapa de consultări la etapa de negocieri.

Partea română a predat totodată, spre analiză, părţii ucrainene situaţia cheltuielilor efectuate de antreprenorii români, confirmate de beneficiarul ucrainean şi, de asemenea, situaţia soldurilor conturilor bancare pentru acest obiectiv.

De asemenea, s-a convenit ca, până la întrunirea Comisiei mixte interguvernamentale româno-ucrainene de colaborare economică, ce va avea loc în această toamnă la Bucureşti, să se analizeze în detaliu, la nivel de experţi, variante reciproc acceptabile în problematica CIM Krivoi Rog.

‘Discuţiile avute la Kiev au fost consemnate în Minuta de discuţii, document semnat la finalul întâlnirii de cei doi şefi de delegaţii, ministrul Varujan Vosganian şi ministrul Kalenkov Alexandr Fedorovich. Este de menţionat că semnarea unui asemenea document la nivel de ministru are loc pentru prima dată în ultimele două decenii’, se mai arată în comunicat.

La mijlocul lunii iunie, Guvernul a decis reluarea negocierilor cu partea ucraineană în vederea recuperării cheltuielilor efectuate de România în cadrul participării la construirea Combinatului Minier de Îmbogăţire a Minereurilor Acide de la Krivoi Rog, suma estimată ajungând la un miliard de dolari. În acest sens, Executivul a aprobat un memorandum cu mandatul pentru reluarea negocierilor.

Într-un top al datoriilor pe care România le are de recuperat, publicat în mai 2012, cheltuielile cu investiţia de la combinatul de la Krivoi Rog se clasează pe locul al doilea.

Construcţia uzinei de la Krivoi Rog a început în 1983, în perioada când existau Uniunea Sovietică şi Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), fiind implicate Republica Democrată Germană, RS Cehoslovacă, RP Bulgaria şi RS România. În 1990, lucrările, realizate în proporţie de 70%, au fost oprite. În 1998, investiţia a intrat în conservare, până la găsirea unei soluţii.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.