Bulgaria se pregăteşte pentru o campanie militară internaţională în Siria

0

Guvernul bulgar a întreprins o serie de paşi care arată clar că se aşteaptă o intervenţie militară internaţională în Siria, scrie joi cotidianul sofiot Sega. Consiliul de securitate de pe lângă guvern se va reuni vineri într-o şedinţă extraordinară. Obiectul discuţiilor îl vor constitui situaţia din Siria şi eventualul val de refugiaţi spre Bulgaria.

Deşi până în acest moment nu sunt cereri pentru implicarea Bulgariei, ministrul apărării Anghel Naidenov le va prezenta colegilor săi informaţii livrate de serviciile secrete şi îi va informa cu privire la posibilităţile Bulgariei de a participa la o operaţiune internaţională împotriva regimului lui Bashar al-Assad. Una dintre aceste posibilităţi este trimiterea unor trupe de apărare împotriva armelor chimice şi biologice. Când ni se va cere sprijinul, atunci vom lua o decizie, a declarat miercuri ministrul afacerilor externe Kristian Vighenin.

În cadrul şedinţei de miercuri guvernul a decis alocarea a circa 270.000 euro din bugetul de stat pentru asigurarea a încă 500 locuri de cazare pentru refugiaţi, în condiţiile în care toate centrele existente sunt deja pline cu imigranţi din Siria şi din alte ţări. Vighenin s-a grăbit să liniştească spiritele, afirmând că măsurile sunt de rutină şi că nu se poate vorbi de o creştere bruscă a numărul de imigranţi. Datele statistice arată însă altceva, comentează Sega. În primele şapte luni ale anului, numărul solicitanţilor de azil a crescut de 5 ori faţă de perioada respectivă a anului trecut.

Potrivit unor experţi citaţi de ziarul Standart, o operaţiune internaţională în Siria cu certitudine va duce la un val de refugiaţi spre Bulgaria. Cotidianul mai scrie că este puţin probabil ca avioanele militare bulgăreşti să fie folosite într-o asemenea operaţiune, în condiţiile în care bazele din Cipru se află mult mai aproape de Siria. Totuşi, există şansa că aeroportul Sarafovo de lângă Burgas să fie folosit de avioane americane cisternă care să alimenteze în aer aeronavele în drum spre Siria. Aeroportul bulgăresc ar putea fi ales pentru că este suficient de îndepărtat de teatrul de război şi nu ar putea fi afectat de rachetele siriene.

Directorul spitalului militar de la Sofia, Stoian Tonev, afirmă că o echipă de cinci medici şi două infirmiere ar putea fi trimisă în Iordania pentru a avea grijă de sirienii din taberele de refugiaţi, informează cotidianul Trud. Tonev susţine că, dacă guvernul bulgar ar lua o decizie în acest sens, medicii militari pot pleca în 24 ore. Este vorba de o echipă de profesionişti, care sunt pregătiţi ca în orice moment să fie trimişi oriunde în lume, mai spune Tonev.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.