Băncile anticipează o stabilizare a cererii creditelor de consum, în trimestrul III

0

Băncile anticipează, pe termen scurt (trimestrul III 2013 n.r.), o stabilizare a cererii creditelor de consum, atât la nivel agregat, cât şi în structură, o reducere marginală prognozându-se în cazul creditelor garantate cu ipoteci, se arată într-un sondaj privind creditarea companiilor nefinanciare şi a populaţiei, realizat de Banca Naţională a României (BNR).

‘Băncile au apelat la creşterea restrictivităţii standardelor de creditare în cazul creditelor de consum, principalii factori care au contribuit la măsurile în acest sens fiind aşteptările privind situaţia financiară a populaţiei şi riscul asociat bonităţii clienţilor. Ceilalţi factori care stau la baza modificării standardelor de creditare au rămas neschimbaţi în trimestrul al doilea 2013’, se arată în document.

Potrivit acestuia, termenii creditelor de consum s-au menţinut preponderent constanţi în trimestrul II 2013, în linie cu evoluţiile din ultimele două trimestre.

‘Băncile au raportat o cerere pentru credite de consum în creştere în trimestrul II 2013, pe fondul avansului înregistrat pe segmentul cardurilor de credit. În cazul creditelor garantate cu ipoteci, cererea a fost într-o scădere accentuată comparativ cu trimestrul precedent’, informează BNR.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.