MAE: Trei morţi şi 18 răniţi într-un accident în Ungaria; victimele”se pare” că sunt români

0

Trei persoane şi-au pierdu viaţa şi altele 18 au fost rănite într-un accident rutier petrecut vineri în Ungaria, în care a fost implicat inclusiv un microbuz românesc, confirmă Ministerul Afacerilor Externe (MAE), adăugând că victimele „se pare” că sunt cetăţeni români.

„Ambasada României la Budapesta s-a autosesizat astăzi, 30 august, cu privire la un grav accident de circulaţie, care a avut loc în jurul orei 5,40, ora locală, pe autostrada M5, pe direcţia Budapesta, în care au fost implicate mai multe autovehicule, printre care şi un microbuz cu număr de înmatriculare românesc”, relatează MAE.

Din primele informaţii obţinute de misiune, „este vorba de trei persoane decedate şi 18 persoane rănite. Se pare că atât persoanele decedate, cât şi cele rănite sunt cetăţeni români”, adaugă sursa citată.

Ambasada României a întreprins de îndată demersuri pe lângă autorităţile statului de reşedinţă pentru a obţine informaţii cu privire la accident.

Consulul României la Budapesta şi ataşatul de interne se află în acest moment la locul accidentului, beneficiind de sprijinul autorităţilor ungare.

Misiunea diplomatică a României la Budapesta este în legătură permanentă cu autorităţile din ţara de reşedinţă referitoare la acest accident. Ambasada României la Budapesta este pregătită să acorde asistenţă şi protecţie consulară în limita competenţelor legale.

Cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 33 au fost rănite, între care şi cetăţeni români, într-un accident produs vineri dimineaţă pe autostrada M5, la aproximativ 25 km sud-vest de Budapesta, a anunţat anterior Serviciul naţional de ambulanţă, citat de MTI.

Un număr de 18 răniţi se află în stare gravă, între care cetăţeni români, bulgari, sârbi şi turci, a precizat purtătoarea de cuvânt a serviciului de ambulanţă, Zsofia Nagy. Unii dintre răniţi, între care şi cetăţeni străini, au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale.

În accident au fost implicate mai multe maşini: un camion cu număr de înmatriculare bulgăresc, trei microbuze şi cinci autoturisme cu pasageri. Cauza accidentului este în curs de investigare.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.