SUA: Obama îşi rezervă dreptul de a acţiona singur împotriva regimului sirian

0

Barack Obama îşi rezervă dreptul de a acţiona în mod unilateral împotriva regimului sirian ca pedeapsă pentru că şi-a folosit armele chimice, fără a aştepta ONU sau pe aliaţii săi cum ar fi Marea Britanie, a sugerat joi Casa Albă, informează AFP.

Preşedintele american, care a vorbit miercuri despre o „lovitură de avertizare” contra guvernului lui Bashar al-Assad, va da prioritate intereselor Statelor Unite în momentul când va decide reacţia ţării sale, a explicat purtătorul de cuvânt adjunct Josh Earnest.

„Preşedintele trebuie înainte de toate să se prezinte în faţa americanilor care l-au ales pentru a-i proteja. Şi preşedintele este ferm convins că mizele acestei situaţii vizează măsurile necesare pentru a ne proteja interesele cruciale de securitate naţională”, a adăugat el.

Omologul său de la Departamentul de Stat, Marie Harf, a calificat la rândul ei consultările internaţionale asupra Siriei ”extrem de importante”, dar a avertizat de asemenea că „vom lua deciziile noastre în funcţie de propriul nostru calendar”.

„Utilizarea armelor chimice de către regimul sirian împotriva propriului popor reprezintă o situaţie în care interesele SUA de securitate naţională sunt ameninţate. Este interesul nostru… ca o astfel de utilizare să nu rămână fără răspuns”, a insistat ea.

Premierul britanic David Cameron încerca joi să-i convingă pe deputaţii sceptici cu privire la necesitatea de a interveni în Siria. Londra vrea, înainte de a acţiona, să cunoască raportul inspectorilor ONU desfăşuraţi la locul presupusului atac chimic de lângă Damasc. Atacul ar fi provocat sute de morţi pe 21 august potrivit opoziţiei siriene.

Inspectorii vor prezenta un raport verbal secretarului general al ONU Ban Ki-moon după plecarea lor din Siria, programată sâmbătă.

Indiferent de natura acestor evoluţii, o undă verde din partea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pentru folosirea forţei în Siria este foarte puţin probabilă având în vedere opoziţia Rusiei, care deţine un drept de veto şi sprijină constant regimul lui Bashar al-Assad.

„Noi respectăm procesul ONU… Ne-am consultat îndeaproape cu aliaţii care şi-au exprimat opiniile tranşante”, a asigurat Earnest.

„Dar aceşti inspectori ai ONU nu au sarcina să determine cine este responsabil pentru utilizarea acestor arme, doar să evalueze dacă au fost folosite sau nu”, a adăugat el .

Obama a declarat miercuri că responsabilitatea guvernului sirian în atacul chimic nu este pusă la îndoială, adaugă AFP.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.