Un preot român, mort în închisorile comuniste, va fi beatificat

0

Un preot care a murit de frig şi de foame într-o închisoare comunistă va fi beatificat ca martir în România. Sfinţenia Monseniorului Vladimir Ghika „ne oferă un nou exemplu important al unei vieţi trăite pentru biserică şi credinţă”, a declarat IPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti, preşedinte al Conferinţei Episcopilor din România, scrie National Catholic Reporter.

Cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, va prezida la 31 august liturghia de beatificare în centrul expoziţional Romexpo din Bucureşti.

Robu a declarat miercuri pentru Catholic News Service că Ghika va reprezenta mulţi alţi „martiri creştini necunoscuţi şi nerecunoscuţi”, care au murit în România în patru decenii de regim comunist, încheiat în decembrie 1989.

„Această ultimă beatificare dovedeşte că biserica nu îi uită pe cei care şi-au dat viaţa cu generozitate în acest fel, ale căror mărturii pot fi înţelese şi apreciate de către societatea contemporană”, a declarat Arhiepiscopul.

Ghika s-a născut la 25 decembrie 1873, la Istanbul, unde tatăl său era reprezentantul României la Curtea Otomană, într-o familie ortodoxă cu şase copii. El a studiat la Toulouse, şi la Paris, în Franţa – ţara de origine a mamei sale – şi a obţinut un doctorat în teologie 1898, la Colegiul Dominican din Roma.

Vladimir Ghika a fost primit în rândurile Bisericii Catolice la 15 aprilie 1902, însă a fost convins de către Papa Pius al X-lea, pe care îl cunoştea personal, să se dedice apostolatului ca laic.

După ce i-a ajutat pe bolnavii din Salonic (Grecia), Vladimir Ghika s-a mutat la Bucureşti, unde a fondat primul dispensar gratuit din România, alături de un spital şi un sanatoriu, înainte de a reveni în Franţa pentru a avea grijă de persoanele strămutate şi de răniţi în timpul Primului Război Mondial.

În 1921, el a fost decorat cu Legiunea de Onoare pentru contribuţia avută la refacerea relaţiilor diplomatice dintre Franţa şi Sfântul Scaun. La 7 octombrie 1923, Ghika a fost hirotonit la Paris şi autorizat să oficieze liturghii atât în latină cât şi în ritul bizantin.

Vladimir Ghika s-a împrietenit cu personalităţi catolice importante, cum ar fi scriitorii Jacques Maritain şi Paul Claudel, în timp ce slujea în parohia din cartierul parizian sărac, Villejuif, iar în anii ’30, a călătorit mult în Europa, Asia şi America în calitate de reprezentant al Papei Pius al XI-Iea.

Ghika a revenit în România la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial pentru a ajuta refugiaţii şi victimele bombardamentelor.

După ce a respins sfatul de a părăsi ţara după ce comuniştii au venit de putere, Ghika a fost arestat la 18 noiembrie 1952, pentru că a refuzat să rupă legăturile cu Vaticanul, şi a trecut prin peste 80 de interogatorii violente înainte de a fi condamnat la trei ani de închisoare, la închisoarea Jilava, unde a murit, emaciat, la 16 mai 1954.

Monseniorul Vladimir Ghika va fi sărbătorit pe data de 16 mai.

„Deşi aceste evenimente teribile s-au întâmplat cu mult timp în urmă, cred că o poveste ca aceasta ne vorbeşte încă astăzi”, a declarat Robu pentru Catholic News Service, adăugând că s-au întreprins multe eforturi pentru a documenta cazul lui Ghika din cauza distrugerii sistematice a probelor şi a eliminării dovezilor în timpul comunismului.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.