Propunerea lui Fenechiu privind construcţia a 4.000 km de autostradă până în 2027 supusă dezbaterii publice

0

Delegaţia Permanentă a Partidului Naţional Liberal (PNL) a luat act de proiectul iniţiat de fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu privind construcţia unei reţele de autostrăzi de 4.000 de km, până în anul 2027, liberalii anunţând că va exista şi o dezbatere publică pe acest subiect.

Potrivit unui comunicat al PNL, membrii Delegaţiei Permanente au la dispoziţie o lună pentru a-şi exprima punctul de vedere referitor la acest proiect.

„Vicepreşedintele PNL a realizat o analiză amplă, în urma căreia au fost identificate soluţii fezabile pentru realizarea reţelei de 4.000 de kilometri de autostradă până în 2027. Una dintre principalele modalităţi de finanţare propuse de Relu Fenechiu este cea a parteneriatului public-privat, bazat pe plăţi de disponibilitate. Pe lângă discuţiile care vor avea loc, pe acest subiect, în cadrul partidului, va exista şi o dezbatere publică. Cei care doresc să se exprime în legătură cu acest proiect pot transmite puncte de vedere pe adresa [email protected]”, precizează sursa citată.

În proiectul său, Relu Fenechiu spune că „este puţin probabil ca prin POS-T 2014-2020 să fie disponibili mai mult de două miliarde de euro pentru construcţia de autostrăzi”, sumă care, în opinia acestuia, „nu ar ajunge nici pentru construcţia autostrăzii Sibiu-Piteşti”.

De asemenea, liberalul subliniază că nici finanţarea de la bugetul de stat nu reprezintă o alternativă, explicând că „în 2013 nu este finanţat nici 25% din necesarul pentru reabilitarea de drumuri aflate în execuţie.

Relu Fenechiu propune construirea unei reţele de autostrăzi care să acopere întreaga suprafaţă a României, în lungime de 4.016 kilometri, cu un cost de investiţie de 26 miliarde de euro (presupunând revizuirea standardelor de proiectare şi a modului de gestionare a activităţii de proiectare în vederea reducerii costurilor proiectelor), urmând să fie selectate prioritar proiectele care „sunt aferente tronsoanelor de drumuri naţionale congestionate, realizează conectarea regiunilor ţării la reţeaua de autostrăzi europeană, deservesc cel mai bine interesele geostrategice ale României şi/sau sunt în concordanţă cu master planului de transport”.

Relu Fenechiu menţionează, în proiect, că „finanţarea reţelei de autostrăzi până în 2027 necesită circa 26 de miliarde de euro, respectiv circa două miliarde de euro anual.

”Fondurile europene sau alte surse de la bugetul de stat ar acoperi doar 15 – 20% din necesar. Creşterea taxelor generale sau contractarea de împrumuturi nu reprezintă o alternativă reală. Concesiunea nu este fezabilă din pricina traficului redus (nu există nicio autostradă în concesiune în Europa centrală şi de est)”, arată acesta.

Soluţia pe care o propune acesta este implementarea programului de autostrăzi prin PPP bazat pe plăţi de disponibilitate.

„Resursele financiare pentru finanţarea parţială a costurilor de investiţie şi pentru plăţile de disponibilitate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii – să ofere un flux de venituri predictibil şi sigur, să fie dedicate finanţării programului de autostrăzi prin PPP, să aibă un cost de colectare redus, să aibă un risc de evaziune redus”, mai precizează Fenechiu în propunerea de proiect supusă analizei Delegaţiei Permanente a PNL.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.