Adriean Videanu şi Varujan Vosganian, acuzaţi de subminarea economiei naţionale

0

Procurorul-şef al DIICOT, Alina Bica, a solicitat luni procurorului general Tiberiu Niţu să sesizeze Senatul şi pe preşedintele Traian Băsescu pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de ministrul Economiei, Varujan Vosganian, şi faţă de fostul ministru Adriean Videanu, pentru săvârşirea infracţiunilor de complot şi subminarea economiei naţionale, în legătură cu facilitarea livrărilor de gaze naturale de Romgaz către SC Interagro, companie deţinută de omul de afaceri Ioan Niculae.

DIICOT solicită procurorului general sesizarea Senatul pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2006-decembrie 2008, senator în actuala legislatură, ocupând şi funcţia de ministru al Economiei, sub aspectul acuzaţiei de complot şi subminarea economiei naţionale prevăzute de art. 167 alin. 1 C.pen. şi art. 165 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a din C.pen., fapte comise în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Economiei.

De asemenea, DIICOT cere sesizarea preşedintelui României pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Adriean Videanu, fost ministru al Economiei şi membru al Guvernului în perioada decembrie 2008-septembrie 2010, sub aspectul acuzaţiei de complot şi subminarea economiei naţionale.

DIICOT susţine că, în perioada decembrie 2006-decembrie 2008, Varujan Vosganian, iar în perioada decembrie 2008-septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri ai Economiei, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern şase ordine, respectiv trei memorandumuri în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către învinuitul Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz, unitate naţională de interes strategic, în interesul privat al Interagro. Conform DIICOT, este vorba despre discounturi comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către Interagro, peste plafoanele practicate de Romgaz, precum şi gaze naturale doar din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care Interagro înregistra debite mari la plata gazelor consumate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 130 milioane de dolari.

„Activitatea grupului infracţional iniţiat, constituit şi coordonat de Ioan Niculae viza fapte de natură să submineze economia naţională prin folosirea SNGN Romgaz SA (unitate prevăzută de art. 145 C.pen.) în direcţia dorită de interesele grupului infracţional. Deopotrivă, prin acţiunile grupului infracţional a fost împiedicată desfăşurarea normală a activităţii SNGN Romgaz SA, creându-se astfel dificultăţi semnificative în buna desfăşurare a activităţii acestei societăţi. Astfel, a fost creată o stare de fapt de natură să ameninţe bunul mers al economiei naţionale în domeniul gazelor naturale, dar şi în ansamblu prin repercusiunile negative asupra întregii economii naţionale”, se arată în cererea DIICOT.

Procurorii susţin că demersul miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu s-a realizat în condiţiile în care Interagro înregistra o datorie reprezentând cca. 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale Romgaz, „societatea naţională fiind transformată practic într-un furnizor al unui client privat privilegiat şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale”.

Anchetatorii mai arată că, prin activitatea miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, respectiv prin vânzarea preferenţială către Interagro a unor cantităţi masive de gaze naturale, această societate „a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale”.

Mai mult, Romgaz şi Ministerul Economiei, fiind entităţi ale statului cu atribuţii în domeniul energetic, prin folosirea Romgaz în favoarea Interagro, contrar scopului pentru care Romgaz a fost înfiinţată, „s-au creat riscuri semnificative în planul securităţii energetice a României”.

Afectarea activităţii SNGN Romgaz SA, prin demersurile şi dispoziţiile miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu , în favoarea SC Interagro SA, s-a concretizat, conform referatului procurorilor DIICOT, în alocarea unor resurse din bugetul public şi care erau la dispoziţia unei societăţi naţionale ce activează într-o ramură economică strategică, pentru un interes particular, deşi raţiunea legii este ca aceste resurse să servească la acoperirea riscului pentru economie şi populaţie şi să le protejeze faţă de o eventuală situaţie de criză energetică, activitate de natură să submineze economia naţională, prin starea permanentă de pericol în care a fost pus Sistemul Energetic Naţional.

În referatul DIICOT se mai reţine că Romgaz a livrat în această manieră către Interagro gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei lei, respectiv circa 500 de milioane de dolari, din care aproximativ 270 de milioane de lei, respectiv 92 de milioane de dolari reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.

„Astfel, potrivit referatului procurorilor DIICOT, există suspiciunea rezonabilă că au fost cooptaţi în gruparea infracţională Varujan Vosganian, ministrul Economiei în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, şi Adriean Videanu, ministrul Economiei în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, care au sprijinit gruparea infracţională iniţiată, constituită şi coordonată de Ioan Niculae în scopul comiterii de fapte de natură să submineze economia naţională. Prin acţiunile miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu a fost folosită SNGN Romgaz SA în direcţia dorită de interesele grupului infracţional creându-se astfel o stare de pericol atât pentru securitatea statului cât şi pentru economia naţională. Prin urmare, din actele premergătoare efectuate în cauză au rezultat indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptelor sesizate, iar pentru stabilirea corectă şi completă a situaţiei de fapt se impune efectuarea unor acte de urmărire penală”, mai declară DIICOT.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.