Statul român va deţine o participaţie de 25% la proiectul Roşia Montană (proiect)

0

Acţionarul majoritar al societăţii comerciale „Roşia Montană Gold Corporation”, Gabriel Resources Ltd., va ceda gratuit acţionarului minoritar, controlat de statul român, o cotă de participare la capitalul social al RMGC în cuantum de 5,6858%, în urma cesiunii participaţia statului urmând să se majoreze la 25%, conform proiectului de Acord privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană, publicat pe site-ul Departamentului pentru Proiectului de Infrastructură şi Investiţii Străine.

Cesiunea se va realiza în două etape, într-o primă etapă urmând să aibă loc transferul unei cote de 3,6858% din capitalul social al RMGC către Minvest sau un succesor al acesteia, rezultând o participaţie a statului român de 23%.

Transferul se va realiza cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: Acordul de mediu privind implementarea proiectului a fost emis şi aprobat prin Hotărâre de Guvern şi nu conţine modificări semnificative faţă de proiectul prezentat şi propus prin raportul EIM şi studiul de fezabilitate; proiectul de lege privind unele măsuri prealabile exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România, care conţine în anexă prezentul acord a intrat în vigoare.

Cea de-a doua etapă prevede transferul unei cote de 2% la capitalul social al RMGC către Minvest sau către un succesor al acesteia, sub condiţia îndeplinirii cumulative a următoarelor evenimente: au fost emise în termene care nu au înregistrat întârzieri semnificative faţă de termenele prevăzute în calendarul de autorizare toate autorizaţiile conform legii pentru începerea fazei de operare (exploatare) comercială a proiectului, iar acestea nu conţin modificări substanţiale negative faţă de specificaţiile proiectului.

Proiectul menţionează că părţile convin ca statul român să îşi menţină cota de participare la capitalul social al RMGC la nivelul de 25% pe toată durata de valabilitate a licenţei de exploatare.

‘Statul român şi acţionarul minoritar al RMGC controlat de statul român nu sunt obligate să contribuie financiar la majorările capitalului social al RMGC, cu excepţia cazului în care o astfel de majorare de capital este impusă de prevederile legale sau este necesară pentru a se evita dizolvarea societăţii. În lipsa unor disponibilităţi financiare ale statului român sau a acţionarului minoritar al RMGC controlat de statul român, GBU se angajează să-i ofere împrumuturi cu dobânda pentru realizarea aportului la capitalul social şi menţinerea cotei de participare la acesta. În termen de 30 de zile de la realizarea condiţiilor menţionate, acţionarii RMGC au obligaţia de a încheia actele de cesiune, de a înregistra la registrul comerţului cotele de participare la capitalul social al RMGC şi de a modifica corespunzător prevederile actului constitutiv al RMGC’, se menţionează în proiect.

Potrivit documentului, în vederea asigurării unei permanente informări a statului român cu privire la activităţilor desfăşurate de RMGC, reprezentanţii acţionarului minoritar controlat de statul român vor fi convocaţi să participe la toate adunările generale ale acţionarilor, precum şi ale forului executiv al companiei (consiliul de administraţie). Consiliul de Administraţie va fi format din nouă membri, din care şase nominalizaţi de GBU şi trei de statul român(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.