SUA: Un nou proiect de rezoluţie limitează loviturile în Siria la o perioadă de 90 de zile

0

Un nou proiect de rezoluţie parlamentară, a cărui copie a fost obţinută de AFP, a fost elaborat marţi în Senatul american pentru a-l autoriza pe preşedintele Barack Obama să declanşeze lovituri militare în Siria pe o perioadă de 60 de zile, cu posibilitatea extinderii la 90 de zile.

Această versiune a proiectului ce autorizează recurgerea la forţă împotriva regimului condus de Bashar Al-Assad înlocuieşte iniţiativa legislativă trimisă Congresului, sâmbătă, de Casa Albă şi care a fost considerată că îi oferă preşedintelui american o libertate prea mare de acţiune. ‘Comisia pentru politică externă din Senat a elaborat o autorizare de recurgere la forţa militară ce reflectă voinţa şi îngrijorarea democraţilor şi republicanilor’, a anunţat preşedintele comisiei, democratul Robert Mendez, într-un comunicat.

Rezoluţia ‘nu autorizează folosirea forţelor armate americane la sol în Siria în scopul operaţiunilor de luptă’, precizează documentul amintit. În plus, intervenţia trebuie să fie ‘limitată’, potrivit iniţiativei legislative de compromis.

Noul proiect urmăreşte să obţină sprijinul congresmenilor democraţi şi republicani care dau în continuare dovadă de scepticism.

Votul în Comisia pentru politică externă ar putea avea loc miercuri la ora 15.30 GMT, fapt ce ar permite ca rezoluţia să fie dezbătută în plenul Senatului luni, în prima zi după vacanţa parlamentară.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.