Deschiderea summitului G20 într-o atmosferă de Război Rece

0

Neînţelegerile dintre Barack Obama şi Vladimir Putin pe marginea dosarului sirian riscă să trimită în plan secund ordinea de zi economică a summitului G20 ce urmează să se deschidă joi la Sankt Petersburg, în Rusia, comentează Reuters.

Liderii principalelor ţări industrializate şi în curs de dezvoltare şi-au manifestat dorinţa de a înregistra progrese în domeniul creşterii economice, schimburilor comerciale, transparenţei bancare şi al luptei împotriva fraudelor fiscale. Ţările membre ale acestui club reprezintă două treimi din populaţia lumii şi 90% din bogăţiile create pe Terra.

Aceste ţări nu sunt neapărat de acord cu privire la consecinţele ce pot fi trase în urma crizei valutare de pe pieţele emergente sau a deciziei Rezervei Federale a Statelor Unite de a pune capăt programului său de susţinere a economiei americane.

În comparaţie însă, poziţiile asupra acestor subiecte par mai uşor de apropiat decât cele împărtăşite de Vladimir Putin şi Barack Obama privind necesitatea unei intervenţii în Siria, chiar dacă acest dosar nu se află oficial pe ordinea de zi. Preşedintele rus, dar şi cel american s-au pronunţat încă de miercuri pe această temă.

Barack Obama a profitat de o escală în Suedia în drum spre summitul G20 pentru a apăra din nou proiectul său de intervenţie contra preşedintelui sirian, Bashar Al-Assad, vinovat, în opinia sa, de a fi recurs la arme chimice împotriva propriului popor, la 21 august, în câmpia Ghouta din apropiere de Damasc.

Comunitatea internaţională nu trebuie să rămână ‘tăcută’ în faţa barbariei atacului cu gaze neurotoxice comis la 21 august, a declarat Barack Obama, potrivit căruia ‘lumea a trasat o linie roşie’ în faţa utilizării armelor chimice.

În paralel, Comisia pentru politică externă din Senatul american a aprobat miercuri un proiect de lovituri militare împotriva regimului condus de preşedintele sirian, însă într-o manieră mai restrânsă decât a cerut Barack Obama.

La rândul său, Vladimir Putin a declarat că unda verde pentru o intervenţie militară, dată de Congresul american fără a exista o rezoluţie a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, ar fi un act de ‘agresiune’.

Liderul de la Kremlin, care nu a exclus să sprijine o acţiune militară beneficiind de aprobarea Consiliului de Securitate, l-a acuzat pe secretarul de stat american, John Kerry, că minte atunci când susţine că nu există membri ai organizaţiei Al Qaida printre insurgenţii din Siria.

Pe plan economic, G20 reuşise să ajungă la un nivel de cooperare fără precedent între ţările dezvoltate şi cele emergente pentru a evita prăbuşirea economică în timpul crizei financiare din 2009, însă în prezent această armonie a fost distrusă.

Cu toate acestea, se preconizează încheierea unor acorduri, în special în ce priveşte măsurile împotriva fraudelor fiscale comise de companiile multinaţionale, precum şi pentru reglementarea pieţei derivatelor la nivel mondial cu scopul de a preveni formarea unor noi bule financiare, mai scrie Reuters.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.