Guvernul a aprobat un împrumut de 850 de milioane de lei pentru achitarea facturilor către beneficiarii de fonduri UE

0

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri un împrumut de aproximativ 850 milioane de lei de la Trezoreria Statului, suma urmând să fie pusă la dispoziţia Autorităţilor de Management pentru plata beneficiarilor de fonduri europene, a informat Ministerul Fondurilor Europene.

„Guvernul României a aprobat un nou împrumut, în valoare de aproximativ 850 milioane de lei, sumă care va fi utilizată pentru efectuarea de noi plăţi către beneficiari. Resursele asigurate de Guvern pentru plata beneficiarilor reprezintă un sprijin consistent pentru continuarea proiectelor, cu efecte pozitive pentru economia naţională, dar şi un impuls pentru accelerarea absorbţiei fondurilor UE”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit unui comunicat.

Împrumutul va fi folosit pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii de fonduri contractate prin intermediul a patru programe: Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operaţional Sectorial Mediu, Programul Operaţional Regional, respectiv Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative.

Pentru plata facturilor depuse de beneficiarii Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi ai Programului Operaţional Sectorial Mediu au fost alocate fonduri în valoare de câte 300 milioane de lei. Pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii Programului Operaţional Regional a fost alocată suma de 230 de milioane de lei.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.