OCDE: Liderii G20 au „ocazia secolului” de a combate evaziunea fiscală

0

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare în Europa /OCDE/ i-a presat miercuri pe şefii de stat aşteptaţi să ia parte la summitul G20 din Sankt Petersburg să transmită un semnal puternic împotriva evaziunii fiscale, apreciind că această oportunitate se prezintă ‘o dată la un secol’, transmite AFP.

‘Momente precum acesta nu apar decât o dată la un secol’, a explicat pentru agenţia franceză de presă Pascal Saint-Amans, însărcinat cu problemele fiscale în cadrul OCDE, cu trimitere la consensul internaţional relativ asupra necesităţii de a lupta împotriva evaziunii fiscale.

Este una dintre temele ce urmează a fi abordate joi şi vineri la summitul şefilor de stat şi de guvern ai G20, la Sankt Petersburg, potrivit AFP.

În ceea ce-l priveşte, responsabilul OCDE a asigurat că organizaţia pe care o reprezintă este ‘capabilă să obţină sprijinul celei mai puternice instanţe politice de facto din lume’ pe două planuri majore: impunerea schimbului automat de date fiscale între administraţiile diferitelor ţări, precum şi combaterea evaziunii fiscale în rândul companiilor, care profită de deficienţele din sistemele fiscale pentru a plăti cel mai mic impozit posibil.

Cu toate aceasta, Saint-Amans a admis că şefii de stat şi de guvern ai primelor douăzeci de economii mondiale, care se vor reuni începând de joi la Sankt Petersburg, nu se vor angaja cel mai probabil asupra unui calendar pentru implementarea schimbului automat de date. ‘Nu va exista un ‘deadline’, poate doar nişte promisiuni de a avansa rapid’, a spus el.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.