Zahărul rafinat (alb) – cea mai dulce otravă

0

O mulţime de boli fizice şi mentale obişnuite sunt strâns legate de consumul zahărului rafinat, pur.

De ce zahărul este toxic pentru corp?

În 1957, dr. William Coda Martin a încercat să răspundă la întrebarea „În ce condiţii alimentul este otravă?”. El a definit otrava: „medical – orice substanţă care este introdusă în corp, ingerată sau dezvoltată în corp, care determină sau poate cauza boală; fizic – orice substanţă care inhibă (blochează) activitatea unui catalizator (acesta fiind o substanţă prezentă în catitate mică ce activează o reacţie – de exemplu enzimele)”. Dicţionarul oferă o şi mai largă definiţie, şi anume „acela de a exercita o influenţă vătămătoare, sau de a perverti”.

Dr. Martin a clasificat zahărul rafinat ca otravă pentru că această substanţă chimică pură a fost sărăcită de componentele minore care-i asigurau viaţă; este vorba de enzime, vitamine, minerale. Corpul nu poate folosi această substanţă chimică în lipsa factorilor vitali (enzime, vitamine, minerale – de origine organică, vie).

Natura a făcut ca în fiecare plantă aceste elemente vitale să fie prezente în cantităţi suficiente pentru a ajuta la metabolizarea (asimilarea) formelor de zaharuri prezente în acea plantă. De aceea, lipsa acestor enzime determină insuficienta asimilare a respectivelor zaharuri. Astfel se formează acid piruvic şi alte substanţe anormale din grupa zaharurilor (cele cu 5 atomi de carbon).

Acidul piruvic nu se elimină total şi se acumulează la nivelul creierului şi al sistemului nervos, iar zaharurile anormale ajung în celulele roşii din sânge. Aceşti metaboliţi toxici deranjează procesul de respiraţie al celulelor, astfel că acestea nu reuşesc să obţină suficient oxigen pentru a funcţiona normal. Ca urmare, ele mor. Aşa apar bolile degenerative.

Zahărul alb este mortal pentru oameni pentru că nu aduce decât calorii „goale”, după cum se exprimă nutriţioniştii. Lipseşte paleta de enzime, minerale şi vitamine naturale organice care s-au pierdut în procesul de rafinare a zahărului. Mai mult, consumul zahărului este mai rău decât dacă nu s-ar consuma nimic, pentru că goleşte corpul de aceste enzime, vitamine şi minerale care sunt cheia metabolizării zaharurilor, dar sunt necesare şi în procesele de eliminare a componenţilor toxici paraziţi.

Corpul uman este atât de „obsedat” de echilibrul substanţelor din el, încât „forţează” păstrarea acestui echilibru prin consumarea rezervelor normale de enzime, vitamine şi minerale organice, prezente în corp (de exemplu calciu este luat din oase).

Zahărul pur, consumat zilnic, provoacă şi menţine o stare super-acidă în corp, astfel că din ce în ce mai multe minerale sunt extrase din depozitele sistemului osos pentru a „forţa” metabolizarea zahărului, în final ajungându-se la decalcifieri osoase şi carierea dinţilor.

Zahărul alb afectează însă fiecare organ din corp. La început, zahărul este depozitat în ficat sub forma glicogenului. Dar, capacitatea ficatului fiind limitată, consumul zilnic de zahăr alb duce la umflarea ficatului ca un balon. Atunci când ficatul este plin până la refuz, surplusul de glicogen se întoarce în sânge sub formă de acizi graşi care ajung în fiecare zonă a corpului şi se depun în cele mai inactive părti: abdomen, şolduri, piept.

Dar, când aceste zone sunt pline, acizii graşi ajung să fie depozitaţi şi în zonele active ale corpului, cum sunt inima şi rinichii, care încep să-şi reducă din activitate. Astfel că întregul corp are de suferit din acestă cauză: creşte tensiunea arterială, sistemul nervos parasimpatic este afectat. Organele care sunt guvernate de acesta (cum este creierul mic) devin inactive sau paralizate.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.