Cirque du Soleil a adus la Bucureşti un spectacol grandios

0

Bucurie, încântare şi emoţie le-au oferit artiştii de la Cirque du Soleil celor 6.000 de spectatori care au asistat joi seară la prima reprezentaţie a spectacolului „Alegria”, care s-a desfăşurat la Romexpo.

 Uşile centrului expoziţional s-au deschis la ora 19,00 iar în timp ce oamenii îşi căutau locul prin sală, pe scenă a apărut un clovn, cu un geamantan imens, a coborât printre spectatorii din primele rânduri încercând să îşi găsească un loc pe scaun.

Un alt personaj care a apărut a fost gazda spectacolului, Fleur, un personaj meschin, gelos şi furios, îmbrăcat elegant într-o haină de vizitiu din catifea roşie, pălărie neagră cu boruri largi şi o vestă care abia îi acoperea burta proeminentă.

Alte două personaje şi-au făcut intrarea pe scenă ţipând, după care au aruncat cu confetti. În „piaţa” Alegria au poposit apoi şi Nostalgicele Păsări Bătrâne, care se credeau tinere şi frumoase, dar în realitate erau strâmbe, deformate şi urâte. Ele purtau pe cap pălării fanteziste şi se ascundeau în spatele costumelor extravagante acoperite cu dantelă, bijuterii şi broderie.

Următorii care şi-au făcut apariţia pe scenă au fost instrumentiştii, îmbrăcaţi complet în alb, ei fiind introduşi în „piaţă” de Fleur, care striga din toate puterile „Alegria” în timp ce instrumentiştii îl urmau.

„Doamnelor şi domnilor, bună seara şi bine aţi venit la Cirque du Soleil în Bucureşti”, a spus în limba română Oleg Juruc, un tânăr de 26 de ani din Republica Moldova, acrobat la Cirque du Soleil, invitându-i mai apoi pe spectatori în „piaţa Alegria”.

Seara a fost deschisă cu un exerciţiu la trapez, unul dintre artişti executând primele numere de acrobaţii, urmat apoi de un grup de artişti numiţi Power Track, care s-au avântat în aer, au executat elemente de gimnastică, au făcut tumbe la unison, atingând înălţimi şi viteze uimitoare pe o trambulină.

După momentul foarte viu al acestora, pe scena întunecată s-a auzit o motocicletă, dar odată cu aprinderea reflectoarelor, spectatorii şi-au dat seama că era doar zgomotul produs de unul dintre clovni, care a stârnit uimire şi ropote de aplauze din partea publicului.

Dansul cuţitelor de foc a adus din nou uimire în sală, când artiştii au mânuit cu îndemânare flăcările în jurul corpului, dar şi un număr de gimnastică ritmică, o artistă combinând arta gimnasticii ritmice, flexibilitatea elementelor de contorsionism şi graţia baletului, folosind cercuri şi panglici.

Prima parte a spectacolului a fost încheiată printr-un număr al clovnilor care au purtat publicul printr-o poveste imaginară – unul dintre clovni aştepta într-o gară un tren care nu mai venea, în schimb a venit un viscol reprezentat în spectacol prin confetti care au umplut sala.

Cea de-a doua parte a început la ora 21,30, când Nostalgicele Păsări Bătrâne au venit printre spectatorii din primele rânduri cu două felinare, în timp ce solista îmbrăcată cu o rochie albă din tul interpreta o piesă din binecunoscuta coloană sonoră a spectacolului.

Pe scenă a apărut şi un personaj foarte cunoscut în show-urile „Alegria” – Zburătorul. Artistul a sfidat gravitaţia în reprezentaţia sa graţioasă şi plină de forţă, combinând elasticitatea corzii cu forţa inelelor de gimnastică.

După îndemânarea, agilitatea şi forţa Zburătorului au urmat tumbele spectaculoase executate la „barele ruseşti”, acrobaţii fiind aruncaţi în aer de pe barele aşezate pe umerii prinzătorilor. Ei au executat cu mare siguranţă şi într-un ritm incredibil numeroase tumbe sincronizate şi întoarceri în aer, aterizând fără nicio ezitare pe barele de numai 10 cm.

Unul dintre momentele care au făcut deliciul publicului a fost susţinut de clovni, care au încercat să imite mişcările acrobaţilor de la „barele ruseşti” şi pentru că nu au reuşit să atingă acelaşi nivel de performanţă, au chemat din public un tânăr pe care l-au pus să execute numărul acrobaţilor, însă acesta nu a reuşit decât să sară coarda cu una dintre bare. Momentul a fost plin de umor şi le-a adus artiştilor aplauze la scenă deschisă.

Seara a fost încheiată cu un exerciţiu care le-a tăiat respiraţia spectatorilor – barele aeriene. La aproximativ 15 metri deasupra scenei, acrobaţii au zburat în şi din braţele prinzătorilor, numărul fiind terminat cu un plonjeu în plasa de protecţie.

Povestea „Alegria” s-a încheiat în jurul orei 22,30 cu o defilare a tuturor personajelor, care au ridicat sala în picioare.

Miile de oamenii, printre care şi premierul Victor Ponta, soţia sa Daciana Sârbu, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, foştii tenismeni Ion Ţiriac şi Ilie Năstase, ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, sau compozitorul Andrei Tudor, au aplaudat curajul şi măiestria artiştilor.

Următoarele spectacole vor fi prezentate pe scena pavilionului central de la Romexpo vineri, de la ora 20,00, sâmbătă, de la orele 16,00 şi 20,00, şi duminică, de la orele 13,00 şi 17,00.

Din Bucureşti, circul va pleca la Bratislava, după care urmează alte 12 oraşe: Sofia, Minsk, Newcastle, Leeds, Liverpool, Nottingham, Lille, Bordeaux, Valencia, Gijon, Santander şi Madrid.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.