Cristian Popescu Piedone doreşte delegarea de competenţe către primarii de sector în privinţa câinilor fără stăpân

0

Edilul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a declarat joi că a solicitat delegarea de urgenţă „de competenţe” către primăriile de sector în privinţa responsabilităţii privind câinii fără stăpân.

„Ca primar al sectorul 4 am solicitat delegarea de urgenţă către administraţiile locale ale celor şase sectoare a competenţelor pe care noi azi, edilii acestora, nu le avem. Delegarea de responsabilitate directă. Astăzi, noi primarii celor şase sectoare suntem castanierii de serviciu. În urma referendumului trebuie făcută modificarea legii privind situaţia câinilor fără stăpân dar în paralele cu aceste lucruri trebuie date competenţe”, a spus Popescu Piedone, după după întâlnirea cu primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

Primarul sectorului 4 a precizat că nu a cerut bani de la Primăria Capitalei nici pentru sterilizare, nici pentru eutanasiere şi nici pentru construcţia de adăposturi.

„Am cerut o simplă delegare că să am capacitatea logistică şi legală să mă dotez cu minimum de necesar. Nu pot lua astăzi o hotărâre decât în nume personal pentru animalele care îmi aparţin, dar pot respecta o lege pe care legiuitorul şi majoritatea bucureştenilor o vor lua”, a spus primarul Cristian Popescu Piedone.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.