Londra susţine că are dovezi ale utilizării unor arme chimice în Siria

0

Premierul britanic David Cameron a afirmat joi că deţine noi dovezi de utilizare a unor arme chimice în Siria, în timp ce o sursă britanică neprecizată a spus că ar fi vorba despre gaz sarin, transmite AFP.

‘Am examinat în laboratorul Porton Down din Anglia eşantioane prelevate la Damasc ce atestă o nouă utilizare a armelor chimice la periferia Damascului’, a declarat joi pentru BBC David Cameron, aflat în drum spre Sankt Petersburg pentru a participa la summitul G20.

‘Experţi britanici de la Porton Down au analizat eşantioane şi acestea s-au dovedit a fi mostre de gaz sarin’, a precizat pentru agenţia franceză de presă o sursă britanică, la Londra.

În ceea ce-l priveşte, secretarul de stat american John Kerry a asigurat deja duminică faptul că Statele Unite ale Americii au colectat şi analizat eşantioane ce dovedesc utilizarea gazului sarin în timpul atacului chimic de la 21 august produs la periferia Damascului, atribuit de Washington regimului Assad.

Cu o zi în urmă, acelaşi David Cameron a apreciat că guvernul sirian va folosi din nou arme chimice împotriva propriului popor dacă SUA nu vor lansa o acţiune militară în Siria. El a repetat că Marea Britanie nu va participa la o acţiune militară împotriva Siriei după ce parlamentul britanic a votat săptămâna trecută împotriva unei astfel de măsuri, însă a subliniat că este necesar ca membrii comunităţii internaţionale să adopte o poziţie dură împotriva folosirii de către regimul Assad a armelor chimice.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.