Acord preliminar prin care Gazprom va livra anual Chinei 38 miliarde metri cubi de gaze naturale

0

Grupul rus Gazprom este aproape de finalizarea unui acord strategic cu compania chineză CNPC privind livrarea de gaze naturale către China, şefii celor două companii stabilind joi termenii de bază ai tranzacţiei dar fără a se înţelege asupra preţului – o problemă delicată în ultimii ani, transmite Reuters.

Presiunile sunt în creştere pentru ca Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, să intre pe piaţa chineză, după ce alte companii rivale ruseşti, cum ar fi Novatek, semnează acorduri pentru a furniza Chinei gaze naturale lichefiate (LNG) şi fac lobby la Guvern pentru limitarea monopolului Gazprom de export al gazelor naturale.

Termenii acordului, semnat de şefii Gazprom şi CNPC în prezenţa preşedinţilor Vladimir Putin şi Xi Jinping la summitul G20 de la Sankt Petersburg, ‘definesc volumele de gaze, începutul livrărilor, plăţile şi alte probleme’, se arată în declaraţia Gazprom, care nu dă publicităţii şi alte detalii.

‘S-a ajuns la un acord privind parametrii, deci a mai rămas de stabilit numai preţul, sper că asta se va întâmpla curând’, a declarat Dmitry Peskov, purtător de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin.

De câţiva ani Gazprom negociază cu Beijingul livrarea de gaze naturale, încercând să se extindă în afara Europei, dar China, cel mai mare utilizator de energie din lume, s-a dovedit a fi un negociator dur, cerând discounturi semnificative faţă de preţurile plătite de furnizorii de utilităţi din Europa Occidentală.

Preţul mediu al gazelor naturale pentru contractele pe termen lung în Europa, negociate de Gazprom, ar urma să fie în jur de 370-380 dolari pe mia de metri cubi, faţă de 402 dolari anul trecut.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că CNPC vrea un preţ de 250 dolari pe mia de metri cubi pentru a-şi menţine avantajele legate de costurile scăzute ce asigură competitivitatea produselor chinezeşti la nivel mondial.

Pentru a livra 38 miliarde metri cubi pe an către China, Gazprom va trebui să construiască un nou gazoduc, ale cărui costuri sunt estimate la 38 miliarde de dolari.

Anul trecut, Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, a realizat un profit net de 1.182 miliarde de ruble (29 de miliarde de euro sau 38 de miliarde de dolari), comparativ cu 1.307 miliarde de ruble în 2011. Aceste rezultate plasează Gazprom pe locul al treilea în topul celor mai profitabile companii din lume, după ExxonMobil (45,2 miliarde de dolari) şi Apple (41,7 miliarde de dolari).

Gazprom asigură un sfert din necesarul de gaze naturale al Europei.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.