Cameron nu exclude acţiuni în Siria fără mandat ONU

0

Premierul britanic, David Cameron, nu exclude posibilitatea de a se desfăşura acţiuni în Siria fără o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU, potrivit EFE.

‘Cu toţii credem că a sosit momentul de a se acţiona pentru evitarea unei catastrofe umanitare. Va fi mai bine cu rezoluţie, însă nu se pot exclude acţiuni (cu privire la Siria) dacă nu se obţine (rezoluţia)’, a spus Cameron într-o conferinţă de presă, la încheierea summitului G20, la Sankt Petersburg.

Rusia şi China, membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, au recurs la dreptul de veto în cazul mai multor rezoluţii privind Siria, de la declanşarea conflictului armat în ţara arabă, adaugă sursa citată.

‘Dacă trăim într-o lume în care preşedintele american trasează o linie roşie, spune că va urma o reacţie şi apoi aceasta lipseşte, mi se face teamă. Nu numai pentru că dictatorul de care vorbim, Bashar al-Assad, ar putea continua să folosească aceste arme chimice, ci şi pentru că alţi dictatori îi vor urma exemplul’, a avertizat premierul britanic.

Preşedintelui american Barack Obama îi este ‘foarte clar ce va face’, a adăugat acesta.

David Cameron a anunţat că Marea Britanie şi mai multe ţări din G20 au convenit la summitul încheiat vineri să ia măsuri adecvate pentru a garanta un coridor umanitar în interiorul teritoriului sirian.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.