Aluminiul şi efectele sale asupra organismului uman

1

Chiar dacă aluminiul se găseşte peste tot – aer, apă, pământ – trebuie să avem grijă la cantitatea pe care organismul nostru o absoarbe, pentru că poate avea efecte dăunătoare asupra sistemului nervos uman.

Aluminiul este un metal care se găseşte din belşug pe Terra, îl întâlnim în pământ, în apă, în aer. Proprietăţile lui chimice şi fizice îi conferă numeroase utilităţi. În acest sens se poate menţiona folosirea lui şi a compuşilor săi în produsele alimentare (ca şi aditiv), în medicamente (antiacizii), în produsele de larg consum şi în tratarea apei potabile.

Din cauza abundenţei sale în mediul înconjurător, el este practic inevitabil, iar cercetătorii au început să studieze încă de mai mult timp efectele lui asupra fiinţei umane. În ultimii ani, oamenii de ştiinţă şi-au făcut griji referitor la efectele dăunătoare ale aluminiului asupra sănătăţii umane, încercând să afle mai ales care este rolul aluminiului în maladiile Alzheimer, Parkinson şi scleroza laterală amiotrofică (maladia Lou Gehrig). De asemenea, s-au pus semne de întrebare în legătură cu potenţialele riscuri care apar la sugarii care sunt hrăniţi cu lapte matern conţinând aluminiu.

 

  • Aluminiul din alimente

Aluminiul este prezent în mod natural în numeroase alimente, dar în general se află în cantităţi mici. Ceaiurile, de exemplu, acumulează mari cantităţi de aluminiu care pot fi eliberate prin frunzele lor în infuzii. El poate fi de asemenea introdus în hrană, chiar din cea care se găseşte în caserole, în ustensilele pentru gătit şi în ambalaje, dar s-a demonstrat că aceasta este o cantitate neglijabilă.

Anumite alimente, ca produsele lactate, grăunţele şi produsele cerealiere, deserturile şi băuturile pot avea niveluri mai ridicate de aluminiu decât cele normale datorită utilizării aditivilor alimentari care conţin compuşi ai aluminiului (de exemplu: fosfat de aluminiu şi sodiu).

Folosirea acestor aditivi este controlată pentru a se evita utilizarea lor în cantiţăţi excesive. Aportul zilnic de aluminiu provenit din alimente se ridică în jur de 8 miligrame pentru un adult, anumite estimări indicând totuşi niveluri mai ridicate.

În ansamblu, aproape 95% din aportul normal pentru un adult de aluminiu provine din alimente. Pentru un bebeluş, aportul zilnic de aluminiu se ridică la 1 miligram.

La nivel european, s-a dat alarma cu privire la prezenţa în exces a aluminiului în alimentaţie. Acest element e peste tot, în aer, apa, sol, şi, în anumite cantităţi, nu este dăunător organismului. Dar, în ultima vreme, produsele pe care le consumam, de la alimente, la medicamente, apă şi chiar obiectele înconjurătoare, ne pun în contact cu o supradoză din acest metal toxic. Efectele sunt dintre cele mai devastatoare: boli ale sistemului nervos, printre care şi Alzheimer.

 

  • Apa noastră cea de toate zilele e plină de aluminiu

Cea mai mare parte a uzinelor de tratare a apei de suprafaţa utilizează sulfat de aluminiu pentru a elimina microorganismele nocive şi alte particule pe care le conţin şi care pot fi uşor distruse prin sedimentare şi filtrare. Pentru că sulfatul de aluminiu este eliminat în mare parte printr-un stadiu mai avansat al procedeului, concentraţia de aluminiu a apei tratate este mai ridicată decât în cea netratată.

Aportul zilnic de aluminiu din apă potabilă poate varia mult în funcţie de regiune şi de râuri, care sunt mai bogate sau mai sărace în aluminiu. Se crede în general ca aluminiul de origine naturală, provenit din apa netratată, se află într-o formă care nu este uşor asimilată de organism şi nu provoacă efecte negative asupra sănătăţii.

Dar apa tratată conţine aluminiu uşor asimilabil, de aceea – atenţie! – apa poate fi o sursă mai importantă de aluminiu decât hrana.

Cantitatea de aluminiu din apa îmbuteliată şi cea de la robinet variază şi ea, după cum producătorii utilizează apa de la robinet cu sau fără tratamente suplimentare. Cel mai bine e să citim cu atenţie eticheta sticlei de apă minerală sau plată şi să o alegem pe cea care conţine cel mai puţin aluminiu. Riscul de apariţie a bolii Alzheimer e de 7-8 ori mai mare la persoanele care consumă ape bogate în aluminiu monomeric.

 

  • Atenţie la mâncare şi la recipientele din aluminiu

Studiile au arătat ca aluminiul ajunge în organism şi din cereale, prăjituri, biscuiţi, paste, legume (ciuperci, spanac, ridichi), dar şi din ceaiuri sau băuturi care conţin aditivi alimentari cu aluminiu, cum ar fi cacao.

Cantitatea de aluminiu creşte peste cota admisă şi atunci când peştele şi carnea sunt gătite în oale din aluminiu sau sunt împachetate în folie de aluminiu (staniol, supus la temperaturi mari în cuptor).

În viaţa cotidiană este des întrebuinţată vesela din aluminiu. Ea este confecţionată din aluminiu pur sau din duraluminiu(aliaj cu magneziul). La prepararea alimentelor în această veselă, conţinutul din aluminiu din produse se se măreşte de două ori. Particulele de aluminiu desprinse de pe pereţii vasului se descompun cu timpul şi pătrund, în cantităţi foarte mici, în organismul uman. De aceea nu se recomandă folosirea acestei vesele.

Aluminiul exercită funcţia de catalizator la transformarea nitraţilor în nitriţi.Dacă totuşi preparăm bucatele în veselă din aluminiu, este necesar să ţinem cont de următoarele reguli:

– nu se recomandă să păstrăm în această veselă varza şi castraveţii muraţi, laptele acru, peştele sărat, bucatele din cartofi. Acţiunea îndelungată a acizilor asupra vaselor distruge pelicula de oxid de aluminiu (Al2O3) şi metalul pătrunde în alimentele gătite;

– nu se recomandă ca în vesela de aluminiu să se fiarbă cartofi necurăţaţi – se înnegreşte vasul;

– spălarea veselei se va face fără a distruge (cu detergent sau abrazive) pelicula de oxid de aluminiu. Este mult mai bine să folosim o soluţie care nu conţine particule abrazive;

– dacă pe vas există pete de bucate arse, le vom şterge cu un măr proaspăt tăiat sau vom fierbe în el apă cu ceapă;

– nu se recomandă să păstrăm produsele alimentare în foi de aluminiu, nici să preparăm bucate în aceste foi.

Toţi suntem expuşi mai mult sau mai puţin riscului de a absorbi aluminiu, dacă nu în bucătăria proprie, atunci când bem o cafea în oraş, preparată cu apa contaminată sau în ibrice de aluminiu.

 

  • Aluminiul din medicamente

Aportul cotidian poate creşte considerabil pentru persoanele care-şi administrează doza maximă pe bază de aluminiu din medicamentele care nu sunt prescrise de medici şi care se vând la cerere în farmacii, ca antiacizii şi acidul acetilsalicilic tamponat.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat că aportul celor care consumă regulat acest tip de medicamente pe bază de aluminiu poate creşte până la 5 grame pe zi. Toţi aceşti factori care conţin metalul toxic au efecte diferite asupra organismului, în funcţie de vârstă şi grad de sănătate.

 

  • Aluminiul din deodorante

Antiperspirantele conţin aluminiu (de obicei sub forma unui compus numit aluminiu-zirconiu-triclorohidrat-glicină). Rolul acestui compus este de a bloca porii glandelor sudoripare care se deschid la nivelul pielii, şi, totodată, de a absorbi o parte din apă. Dar, unele studii au arătat că aluminiul se absoarbe în piele. În studiile efectuate pe animale, aluminiul s-a demonstrat a fi cancerigen. Studiile pe oameni nu sunt încă definitive sau conclusive.

Astfel, un studiu recent a găsit aluminiu în ţesutul mamar obţinut în urma operaţiei de mastectomie . Cercetătorii au preluat mostre atât din ţesutul mamar, cât şi din ţesutul adipos din zona sânului. Măsurând nivelul de aluminiu din aceste probe experţii au constatat că în regiunile externe ale sânului, adică în axilă şi zona laterală, concentraţia de aluminiu este semnificativ mai mare decât este în regiunile interne ale sânului (zonele centrale, median şi medial).

Astfel, exact în acele locuri unde s-au găsit concentraţiile maxime de aluminiu, tumorile de sân apar mai frecvent. În decembrie 2003 a fost publicat în Jurnalul European de Prevenţie a Cancerului un studiu ce a găsit o corelaţie statistic semnificativă între frecvenţa folosirii antiperspirantelor şi apariţia mai timpurie a cancerului la sân.

437 de femei cu cancer la sân au fost intervievate în privinţa frecvenţei folosirii antiperspirantelor şi a obiceiului de a rade părul din axilă. La cele care se rad cel mai des şi folosesc de cele mai multe ori pe zi antiperspirante, cancerul apare la vârste mai mici. Deodorantele conţin şi acid para-amino benzoic (PABA), un compus cu rol antimicrobian şi conservant, folosit şi în numeroase alte produse cosmetice (creme, loţiuni).

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Toma Victoria Florentina spune

    Foarte,foarte iteresant!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.