ANOFM: Peste 10.400 de locuri de muncă vacante la nivel naţional

0

Un număr de 10.413 locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional la data de 9 septembrie 2013, potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Faţă de comunicatul precedent, remis pe 6 septembrie, numărul locurilor de muncă este mai mic. La acea dată, se înregistrau 11.073 de posturi vacante.

Cele mai multe locuri de muncă vacante sunt în Cluj – 1593, Bucureşti – 728, Iaşi – 654, Braşov – 486, Bistriţa-Năsăud – 445, Timiş – 384, Argeş – 378, Hunedoara – 367, Prahova – 324, Vaslui – 316, Constanţa – 301.

Cele mai puţine sunt în judeţele Tulcea – 58, Teleorman – 53, Mehedinţi – 33, Suceava – 18, Bacău – 8, Caraş-Severin – 6.

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 715 locuri de muncă, după cum urmează: 96 -programator, 26 – inginer mecanic, 23 – inginer de sistem software, 20 – inginer de sistem în informatică, 16 – proiectant inginer de sisteme şi calculatoare, 13 – consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generală, 12 – inginer automatist, 12 – manager, 11- inginer construcţii civile, industriale şi agricole, 10 – agent de vânzări.

Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 9.698 locuri de muncă, dintre care: 862 – confecţioner-asamblor articole din textile, 563 – muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 510 – muncitor necalificat în industria confecţiilor.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php , unde pot vizualiza locurile de muncă vacante oferite în fiecare judeţ, pe meserii, precum şi persoanele de contact cărora le pot solicita informaţii suplimentare.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.